Suntem toţi nişte coloane sonore ambulante. Ne putem scrie biografiile numai cu titluri de piese şi nume de cântăreţi. Michael e un moment vital din soundtrackul nostru.
Relaţia megastar-public a avut întotdeauna o stranie componentă de ritual canibal. Michael Jackson a fost regele. Şi al muzicii, şi al sfâşierii. Abia odată cu moartea lui ne-am amintit că era un muzician extraordinar. Nu mai putea evada din cercul vicios pedofilie-stranietate-automutilare. A vrut să scape mai ales de imaginea metastatică a scandalului, nu doar de datorii, cu acea serie de concerte londoneze. Evadarea din blestem i-a ieşit din păcate prea repede.
În clasa a 3-a a venit la mine un coleg cu o fotografie alb negru pe care voia să mi-o vândă cu 3 lei: era alb-negru cu un Michael senin, la începuturile etapei MTV, cu cel mai larg, pur, onest zâmbet din lume.
