Costi Rogozanu, despre Francesca: "cea mai bună scenă de sex eșuat"

Am văzut filmul scris și regizat de Bobby Păunescu (și produs împreună cu Cristi Puiu). Bobby s-a resemnat într-un manierism cuminte după Noul Val. „Francesca” nu va surprinde pe nimeni, dar va surprinde plăcut cu amănunte. Cred eu, cu mintea mea de literat amator de blockbustere.

Povestea e simplă: pregătirea de plecare a unei fete (Monica Bârlădeanu) spre Italia. Complicată clasic: iubitul e îndatorat la niște cămătari, mama modestă speră naiv la viitorul fiicei, prietenii îi spun să „nu”, dar o ajută etc.

Ce nu merge:

* sînt sincope, sînt momente în care Bârlădeanu „joacă” prea mult, sînt burți prea „estetice” pentru gustul meu, dar și pentru pretenția dur-realistă a filmului

* prea mult epigonism cum spuneam – școala Puiu-Mungiu-Porumboiu și-a făcut treaba, dar sper să nu devină dictatorială în rîndul noilor regizori. Pe de altă parte, e de apreciat că Bobby Păunescu s-a înscris modest în trend și n-a venit cu ambiții prostești


Ce e bun în film:

* are o scenă memorabilă de încercare de sex între protagonistă și iubitul împovărat de datorii și de mustrări de conștiință. în momentul preludiului se aude o voce inocent poruncitoare: nu arunca chiloții pe jos! Sexul eșuează, începe “lămurirea între iubiți” care se află exact la opus.

* Monica Bârlădeanu e un atu – personajul ei e excelent și e jucat chiar bine. Cît timp juca doar în reclame la coniac sau pe prima pagină a revistelor mondene, nu m-a convins. Acum, da – are un personaj bun și-l joacă bine. a scăpat de tot artificialul lipicios glossy. Iar ce a rămas e folosit spre binele personajului de doamna educatoare, fata lu’ mama, cuminte și ambițioasă și enervant de tipicară în spațiul intim. Foarte mișto momentul în care prietenul gay îi face critică vestimentară.

Citiți comentariul integral pe Voxpublica.