Râsete și chiote ca în tabără. Nu ca la Izvorul Mureșului, ci ca lângă stația Izvor, în Palatul Parlamentului, la dezbaterile asupra bugetului de stat. Aleșii s-au comportat ca niște puberi, care se uită cu jind la țâțele colegelor lor ce încep să crească și să le împungă tricourile, și nu știu cum să le abordeze, că n-au cu ce. Și atunci se hlizesc ca proasta-n târg și fac mascări ca să se dea cool.
Asta face Parlamentul unui popor acuzat de agresiuni sexuale grave, în Italia. Hlizeala generală s-a declanșat când deputatul Octavian Bot a făcut trimitere la Kama Sutra, vizavi de numărul de poziții din raport, propus de PNL. Kama Sutra, crede Bot, era o lectura mai potrivita.
Când deputatul PNL Cristina Pocora a ajuns la poziția 69, unul din amendamentele pe care le susținea, sala a izbucnit în râsete orgasmice. Fii ai durerii, deșteptăciunile pamântului, uninominalii lui pește, îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar Kama Sutra nu ajunge decât până la poziția 64.
În poziția 69 ați rămas voi, începând din 1990. Din Kama Sutra puteați să vă alegeți o minunăție de poziții: "Roaba", domnule Ciprian Dobre, "Marea deschidere", domnule Bot, vai ce nume potrivit aveți pentru un astfel de deliciu, "Capra", doamna Pocora. 69 vă aparține, dragi parlamentari, este poziția voastră atavică, în care o să vă găsim și peste 100 de ani.
Citește mai mult în Gardianul