Când preşedintele spune că mogulul meu a dat un tun de 60 de milioane de euro, pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, înclin să-l cred pe preşedinte, deoarece mogulul nu apare în fiecare zi la tv. Când preşedintele zice că nu vrea să pună blam pe toţi ziariştii, dar că politica generală a trusturilor Realitatea şi Antena este să o toace tot timpul ba pe fiica sa cea mare, ba pe cea mică, ba pe el însuşi, îl cred iarăşi pe preşedinte, că trusturile îi vor răul şi că el ne vrea numai binele. Când preşedintele le spune fetelor sale, vedeţi voi, fetele tatii, cum e în politică, se aruncă cu vorbe urâte, cu excremente în ventilator, în presă se minte cu neruşinare, te murdăreşte oricine vrea şi când vrea, vreţi voi aşa ceva, fai?, îl cred iarăşi pe preşedinte.
Cea mare n-a vrut în politică, că a vrut să divorţeze de Bodo şi să se mute în casă nouă, de un milion de euroi, în Băneasa, cu cordacul ei macaronar, iar aia mică a avut ea o tărie de caracter care pe el l-a şocat, de a se aşeza resemnată sub ventilator, unde să spună că este un instrument, o verigă vulnerabilă a tatălui ei, o agramată şi o toantă.
