Prescrierea medicamentelor sub forma denumirii comune internaționale (DCI), de la 1 aprilie, și obligația managerilor de spital de a afișa, lunar, cheltuielile unității pe site-ul Ministerului Sănătății, sunt câteva dintre prevederile din noul Contract-cadru, aprobat de Guvern.
Potrivit Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, care va intra în vigoară la începutul lunii aprilie, excepție de la prescrierea medicamentelor sub forma DCI (specificând substanța activă) vor face doar cazurile justificate medical în fișa pacientului, în concordanță cu diagnosticul. Ministrul Sănătății, Ion Bazac, este de părere că prescrierea medicamentelor sub foma DCI va îmbunătății accesul asiguraților la medicamente. În prezent, medicii de familie prescriu medicamentele sub denumirea comercială.
O altă prevedere a contractului cadru obligă farmaciile aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătatre să elibereze numai medicamentele care dau prețul de referință în cadrul denumirii comune internaționale prescrise de medic. Prețul de referință reprezintă prețul medicamentului cel mai ieftin înregistrat la Ministerul Sănătății din categoria celor cu aceeași substanță activă. Ministerul a decis stabilirirea prețului de referință printr-o medie a celor mai mici prețuri din 12 țări europene.
Cu acordul asiguratului, însă, se pot elibera și alte medicamente cu aceași substanță activă, cu excepția cazurilor în care medicul prescrie medicamentele pe denumire comercială.
De asemenea, se introduce o nouă obligație a caselor de asigurări de sănătate, de a deconta contravaloarea serviciilor medicale paraclinice numai dacă medicii de familie sau medicii de specialitate din ambulatoriu au competența legală necesară și au în dotarea cabinetului aparatură medicală corespunzătoare pentru realizarea acestor servicii.
Tot de la 1 aprilie, potrivit Contractului cadru, medicii de familie nou-veniți într-un cabinet de medicină primară vor avea șase luni la dispoziție pentru a obține numărul minim de asigurați pe lista sa, în loc de trei luni cum este prevăzut în prezent.