Consilierul județean arădean Eusebiu Pistru (PD-L) a fost promovat în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, decizia find semnată de premierul Emil Boc, a anunțat, miercuri, președintele organizației județene a PD-L Arad, Gheorghe Seculici.
Numirea lui Pistru vine la o zi după ce un alt arădean, Sorin Blejnar, a fost numit secretar de stat la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Noul șef al ANAF a fost, până la numirea în funcție, comisar al Gărzii Financiare. Seculici a menționat, miercuri, că Sorin Blejnar nu este membru PD-L, însă a fost susținut de acest partid la ocuparea funcției.
"Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când Aradul reușește să impună la București doi secretari de stat. Faptul că am reușit să impunem doi oameni în Guvernul României se datorează rezultatelor de excepție pe care le-am obținut la alegerile locale și la cele parlamentare. PD-L Arad va avea un cuvânt greu de spus la București și am convingerea că proiectele noastre vor fi susținute de cei doi secretari de stat", a declarat, miercuri, Nicolae Ioțcu, secretar general al PD-L Arad.
Eusebiu Pistru are 43 de ani și a fost managerul general al reprezentanței din Arad a unui importator de autoturisme. La alegerile locale din 2008, a obținut un mandat de consilier județean. Soția lui, Geanina Pistru, a fost aleasă la sfârșitul anului trecut viceprimar al municipiului Arad. Eusebiu Pistru este inginer mecanic, iar în noua funcție se va ocupa de sectorul infrastructură.
Liderii PD-L Arad au mai anunțat că alți doi arădeni vor primi posturi în cadrul administrației centrale. Este vorba de Dan Cancel, fost comisar-șef al Gărzii Financiare Arad, care a fost propus pentru o funcție în cadrul Ministerului Transporturilor, dar și pentru un post în Corpul de Control al premierului. De asemenea, Aurel Ardelean a fost propus pentru o funcție de secretar de stat. Liderii PD-L Arad au spus că nominalizările din partea organizației pentru posturi în administrația centrală au fost puține, deoarece mai mulți membri de partid au refuzat să ocupe funcții de conducere la București.
Președintele PD-L Arad a afirmat, miercuri, că organizația pe care o conduce a făcut și nominalizarea pentru postul de prefect al județului Arad. "Azi ni s-a cerut să facem propuneri pentru postul de prefect al județului Arad. Noi l-am propus pe Călin Bibarț", a menționat Seculici. Bibarț ar urma să îi ia locul lui Gavril Popescu, fost vicepreședinte PNL Arad până la numirea în funcție.
Liderii democrat-liberali din Arad au anunțat că săptămâna viitoare vor începe negocierile pe plan local pentru numirea directorilor la instituțiile deconcentrate. "Nu există un protocol de împărțire a posturilor între noi și PSD. Se va face la buna înțelegere și cred că ne vom înțelege în acest sens", a susținut Gheorghe Seculici.