Ultimele Stiri· 1 min citire

Conducerea PSD s-a întâlnit miercuri cu miniștrii și secretarii de stat ai partidului

Conducerea PSD s-a întâlnit miercuri cu miniștrii și secretarii de stat ai partidului

Conducerea PSD s-a întâlnit miercuri cu miniștrii și secretarii de stat ai partidului

Publicat8 apr. 2009, 08:16
Actualizat8 apr. 2009, 23:28
SursăNewsIn

O parte din membrii BPN ai PSD s-au întâlnit miercuri dimineață la Senat, cu miniștrii social-democrați, secretarii de stat și șefii de agenții, unde au discutat despre viitoarea rectificare bugetară.

"Principala concluzie a întâlnirii este ca un act de o astfel de importanță trebuie să facă loc unei discuții specifice în colaliția PSD-PD-L. Miniștrii noștri au primit ca sarcină să facă o estimare a costurilor sociale și economice ale propunerilor avansate la nivelul Guvernului astăzi", a declarat președintele PSD, Mircea Geoană.

Geoană a mai spus că așteaptă prezența primului-ministru Emil Boc și a miniștrilor săi la o întâlnire cu Parlementul României.

PSD a cerut dezbatere în Parlament pe subiectul viitoarei rectificări, inevitabilă în condițiile semnării unui acord de împrumut, susținând că o simplă OUG nu este suficientă.

Tot PSD l-a chemat în Parlament pe premierul Emil Boc pentru a da detalii despre consecințele acestui acord, însă acesta a anunțat că va veni după ce FMI răspunde scrisorii României.

Ministerele sociale deținute de PSD vor fi cele mai afectate de rectificarea bugetară care urmează.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri