Ultimele Stiri· 3 min citire

Concurs REALITATEA.NET: Weekend de pomină la Paris

Concurs REALITATEA.NET: Weekend de pomină la Paris

Concurs REALITATEA.NET: Weekend de pomină la Paris

Publicat2 apr. 2009, 10:27
Actualizat2 apr. 2009, 10:28
SursăButman Doina

Vacante.realitatea.NET și Interra ți-au pregătit o surpriză care îți va transforma vacanța de Paști într-o experiență de neuitat. Un sejur de 5 zile în Orașul Luminii, Lisabona, este premiul pe care-l poți câștiga participând la concursul “Vacanță de Paști la Lisabona”.

Place des Vosges sau "Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg". Este o diferență radicala între a străbate Parisul aproape în toate direcțiile, la început (într-o prima vizită în "orașul luminilor"), întotdeauna în viteza mașinii sau a unui autobuz, doar reușind să zărești unele locuri pline de farmec, unele care îți trezesc amintiri de acasă, amintiri legate de un București aproape dispărut, altele care îți trezesc curiozitatea și altceva, când revii, însoțit de aparatul de fotografiat, pur și simplu hoinărind. Așa s-a întamplat, în urmă cu câțiva ani.

De mai multe zile, aflasem că Parisul și Londra urmau să-și facă mărturisiri de prietenie nezdruncinată pe durata unei saptămâni. Câteva magazine cu un specific ceva mai "british" (dacă nu chiar "total british") aveau să participe la această manifestare de prietenie. Cele mai importante urmau sa fie, desigur, "British Airways" și "Old England". Dar nu aici se află ceea ce îmi atrăsese atenția, ci în faptul că, la sfârșitul săptamânii, în Place des Vosges nu departe de rue de Rivoli, își dădeau întâlnire mai multe automobile englezești, din colecția anilor 50 printre care, Bentley si Jaguar, două taxi Barbour si Filofax, precum și două autentice autobuze cu etaj, genul double-decker. Sfârșit de săptămâna atractiv, mi-am spus, cu atât mai mult cu cât și vremea deosebit de agreabilă ținea, parcă, cu noi! Odată ieșiti din metrou, la stația St Paul, pe oricare străduță ai lua-o, ajungi fără prea mare greutate în Piața Vosges.

Fațade de epocă, magazine de tot felul, cafenelele cu măsuțele revărsate pe trotuare, toate promiteau o agreabilă după-amiază. Și am pornit în căutarea faimoselor automobile (trebuie sa mărturisesc că am o adevarată slăbiciune pentru mărcile englezești!) Din mai multe direcții, se auzeau muzici diferite, fie de jazz, fie clasică. Dar nici urmă de automobile.

Am continuat căutarea pe laturile următoare ale pieții. M-am uitat chiar și pe străduțele învecinate. Pâna la urmă am intrat în parc, am înconjurat statuia lui Ludovic al XIII-lea, doar doar voi descoperi urma lor. Ceea ce mă surprindea, în mod deosebit, erau calmul și relaxarea, domnind în acest loc, când, normal, zona ar fi trebuit sa fie în plină agitație. Într-un târziu, am renunțat să mai aștept venirea faimoaselor automobile. Cu atât mai mult, cu cât făcusem turul pieței de aproape 3 ori. Cu părere de rău și contrariată foarte, am părăsit piața pe una din străduțe, la întâmplare. Și tot din întâmplare am ajuns, din nou, și pentru a câta oara ?! pe malurile Senei și, apoi, pe bulevardul Saint Germain. Și aici, în fața bisericii, dacă n-am găsit autobuzele englezești, am regăsit vechile autobuze pariziene, folosite ca scenă de poezie, în acel sfârșit de săptămâna "de pomină".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri