Concurs REALITATEA.NET: Vacanță cu peripeții în Delta Dunării

Locuri frumoase cu diverse atracții turistice se vor găsi mereu, dar nu îți vor garanta o vacanță de neuitat sau clipe de relaxare. Spun asta pentru că cea mai reușita vacanță a mea de până acum a fost una fără monumente și muzee, într-un loc uitat de lume ca un univers paralel unde totul era diferit. Chiar și modul în care am plecat a fost inedit. În ultima mea vacanța de vară înainte de terminarea liceului mergeam pe la prietenele mele din copilărie care fiind cu un an mai mari ca mine scăpaseră deja de bac, Doamne ce le invidiam pentru asta. Mi-au spus că nu au apucat încă să meargă nicăieri după toată agitația cu examenele de admitere și că un amic comun va merge în deltă unde de câțiva ani familia lui contruiește o vilă. Îl cunoșteam și eu, dar nu îmi permiteam să sper că voi merge, însă discuția curgea și ajunsesem să ne facem lista cu bagajele.

Toată distracția noastră a fost întreruptă de soneria stridentă. Am ascuns listele de parcă am fi făcut ceva ilegal, dar mai bine că am fost precaute pentru că venise tocmai amicul cu oferta de cazare. Ce surprinse am fost când m-a invitat și pe mine să merg, acum listele alea erau utile! Din descrierile lui, vila avea baie, bucătărie, sală de masă, etaj, vouă cum vă sună? Noi ironice începeam să îl înțepăm, acum ne permiteam că ne îndeplinisem scopul, și îl intrebam în batjocură, da curent aveți, dar uși?

Au trecut câteva zile și la ora stabilită am ajuns cu ‘bagajelul’ meu. Prietena mea avea și ea ceva asemănător ca dimensiune dar din păcate pentru noi primisem ordine stricte de la tatăl amicului nostru că nu e prea mult spațiu în mașină și să nu ne luăm căsuța în spate după noi. Dar cine să asculte? Îmi cumpărasem și costum de baie alb, magnifică opțiune! Am mai aflat că cealaltă prietenă a nostră nu poate veni, acum că mă gândesc nici nu mai știu din ce cauză și pe deasupra mai mergea și un amic al gazdei pe care nu îl cunoșteam. Când au urcat băieții să ia bagajele s-au minunat ei și ne-au trasmis că trebuie să facem ceva în privința asta. Spontaneitatea ne-a salvat și de data asta și am înghesuit lucrurile prietenei mele în bagajul meu care acum era bombat de atâtea lucruri și am iesit cu fața curată și cu proviziile.

Drumul a fost ciudat, mai ales că eram cu o singură persoană cu care mă simțeam în largul meu și anume prietena mea. Și surprizele nu se terminaseră. Ajungem într-o localitate cu nume de nepronunțat aproape toată vacanța petrecută acolo, ba uitam, ba nu puteam să pronunț. Drumuri prăfuite, înguste, noroc că era întuneric altfel m-aș fi întors imediat. Coboram în fața vilei cu etaj și auzim o replică care mi-a plasat imaginea în coșmarurile mele: mă duc să trag un fir să aveți curent. Cum? Și ne-am adus aminte de toate descrierile făcute vilei și de întrebările noastre usturătoare care se întorseseră acum asupra noastră, a fetelor. Tații noștri erau prieteni la cataramă și se amuzau în secret înainte de plecarea noastră, prințesele printre țânțari!

Am intrat și toate speranțele noastre într-o vacanță reușită fuseseră devorate de țânțarii de afară. Sala de mese nu avea geamuri, doar niște placaje prinse nu prea bine încât intrau toți fluturii și nu ne lăsau nicio fărâmă de igienă, așa că am îndesat hârtie igienică, obiect care s-a dovedit a fi atât de versatil pe parcursul șederii noastre acolo. A doua zi, autoritatea parentală s-a retras și am rămas, patru adolescenți cu mai multe probleme decât gângăniile din deltă. Baie aveam dar cu apa din deltă, presiune mică, rec, bucătăria însemna un aragaz în locul unde dormeam, adică două paturi, unul cu saltea și altul umplut cu nu știu ce, dar bombat în mijloc de parcă stăteai pe movilă. Măcar la pat am avut noroc, băieții au fost drăguți și au luat ei movila. Semnal la telefoane aveam doar dacă mergeam câteva sute de metri și ne cățăram pe ceva sau undeva pe canal era o porțiune de nisip unde puteam să facem plajă și dacă aveam norocul să prindem porțiunea de semnal mai luam legătura cu civilizația.

Noi care ne luasem toată garderoba de vară am ajuns să stăm, evident după ce toate lucrurile se murdăriseră într-un ritm alarmant, în tricourile baieților. Costumul ăla alb de baie era compromis cu picățele de nisip care făceau mai nou parte din material. Am învățat să pescuim, hoituri și ghete și băieți pentru că ei erau nevoiți să scoată cârligele de la undițe prin locurile în care le aruncam noi. Am primit utilaje profesionale și lecții de pescuit: vine gazda, ne plasează undițele, ne arată cum să aruncăm și apoi strigă la noi- mulinează! Noi stupefiate, ce să facem? Habar n-aveam ce e aia mulinetă.

După câteva zile de program nesincronizat, nimeni nu avea aceeași ora de dormit, trezit, mâncat, noi fetele rămăsesem nebronzate pentru că drumul la porțiunea aia de nisip și cu semnal la mobil era cam anevoioasă, trebuia să vâslești destul, să stai la plajă pe o bucată izolată, să ai și provizii și să apuci să te întorci până la apus pentru a scăpa de atacul țânțarilor. Rămânea foarte puțin timp de plajă propriu-zis, drept pentru care ne-am hotărât să facem plajă lângă vilă. Era o porțiune foarte joasă și nu se vedea nimic din locuință sau din fața ei și am reușit să facem și topless pentru că îi puneam pe băieți să își anunțe prezența. Ghinion mai aveam cu cei care treceau pe apă, dar era distanța destul de mare. În câteva zile am reușit să ne organizam, băiatul necunoscut pentru mine de fapt era iubitul unei vechi prietene și s-a dovedit salvarea noastră atât cât a stat cu noi. A devenit confidentul nostru, sufletul petrecerii, al bucătăriei, al vilei, al deltei. Toate dramele îi erau împărtășite și el la rândul lui ne spunea cât de dor îi este de iubita lui care trebuia să se întoarcă în câteva zile din tabără. Era foarte activ, obișnuit să aibă grijă de fratele lui mai mic în timpul școlii când stăteau singuri îi intrase în reflex acest comportament protector. Se trezea cu noaptea în cap și mergea în centru, reprezentat de două magazinașe prăfuite și cu marfă veche, făcea cumpărături, ne făcea cafea, ne încălzea apa, apoi ne trezeam și noi și aranjam masa și începea coșmarul, aducerea gazdei pentru o masă completă.

Treziri greoaie, promisiuni nerespectate, mâncare răcită, căldura care devenea insuportabilă și în fine nervi și frustrări. Apoi spiritele se linișteau, localnicii de treabă ne vizitau, cumpăram diverse produse locale, ce să mai, deja ne descurcam și intrasem în rutină. Vânzătoarea de la magazine ne oprea pâine proaspătă, abia miercurea adusă, nu se specifica care miercuri anume! Când o cumpărai era deja pietrificată, numai bună de bătut cuie cu ea. Suc ne păstra la rece sortimentele preferate, chiar și când rămăsesem fără bani de mâncare tot nu renunțam la mofturi și prostioare de mâncat. Cu toate ca vara era pe sfârșit nu găseai un fruct de cumpărat nici să te dai peste cap. Într-o zi de lenevit pe plaja ad-hoc din fața vilei mi-am luat inima în dinti și prosopul în jurul gâtului, pentru că făceam topless și m-am îndreptat spre gardul vecin care lăsa să atârne în partea noastră niște crengi cu câteva piersici pipernicite. Ador piersicile și m-aș fi mulțumit cu orice și după atâtea zile de abțineri am cedat tentației. Nu m-am ferit de proprietar și la rugămințile mele m-a lasat să iau.

Doamne ce oameni extraordinari trăiesc în deltă. Parcă ar fi îngeri, atâta bunătate, naivitate, încredere în oameni nu am mai văzut. Gata oricând să te ajute, să te ierte, să te sfătuiasca. Am beneficiat și de celebrele mâncăruri pescărești tot din bunăvoința lor. Ne-am cumpărat pește și ei ni l-au gătit, am fost la pescuit cu ei și au împărțit cu noi ‘prada’. Fiecare loc prăfuit scotea la iveală surprize. Majoratul meu a fost în ziua de întoarcere acasa așa că la 12 noaptea am avut petrecere. Familia gazdei se întorsese cu o zi înainte pentru ca un drum dus-întors ar fi fost extrem de obositor. Așa că a fost pregătit un festin pe cinste.

Foc de tabără, mâncăruri cu specific local, grătar, porumb copt, frigărui. Plaja noastră era acum teatru de operațiuni și forfota tuturor părea să ignore țânțarii și venirea serii. Masa a fost pe malul bălții și o barcă părăsită tot venea înspre noi de parcă ar fi vrut să ia parte la petrecere. Ne-am cam speriat pentru că în lumina lunii luciul apei era neclintit, niciun semn al prezenței curenților și cu toate astea bărcuța aia era mișcată de vânt și curenți inexistenți. Dovadă în plus că e un loc magic. La 12 noaptea mi s-a făcut trecerea spre ziua mea și mi s-a trasmis că de acum sunt majoretă. Am mai prins puțină plajă ziua și apoi a trebuit să ne strângem imensul bagaj. Offff, ce trist. Acum eram roșie, semn că luasem destul bronz.

Drumul a fost și mai distractiv pentru că a trebuit să ascultăm Aurel Tămaș, dar nu a contat pentru că aveam la ce să ne gândim acum. Și după atâția ani parcă ar fi fost ieri și de fiecare dată când ne întâlnim, grupul vesel din deltă, ne promitem că trebuie să repetăm experiența doar că înca ne e greu sa ne sincronizăm, dar experiența ne spune că ajungem noi și la asta. Aș avea atât de multe să scriu, aproape că îmi amintesc toate discuțiile doar că aș scrie o carte în câteva volume. La multe vacanțe cât mai reușite sau nu, nu se știe cum o să iasă până la urmă. Vacanța mea de coșmar la prima vedere a ajuns cea mai iubita. PS: Fotografiile nu îmi aparțin, am căutat și am încercat să suprapun peste amintirile mele care nu au avut norocul să fie întregite cu ajutorul unui aparat de fotografiat în acea vacanță.