Antrenorul lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat miercuri că doar victoria l-ar mulțumi în partida cu FC Copenhaga, iar jucătorii sunt conștienți de asta mai ales după înfrângerea cu Pandurii din campionat.
"Obiectivul nostru e clar, trebuie să câștigăm meciul cu FC Copenhaga. Vom întâlni o echipă bine structurată, așa că trebuie să fim echilibrați, să ne apărăm și să atacăm la fel de bine. E singura cale pentru a învinge. Adversarii sunt foarte bine pregătiți pentru că vin din preliminariile Ligii Campionilor", a spus Conceicao.
Portughezul susține că jucătorii sunt motivați pentru jocul de astăzi și afirmă că nu se teme că ar putea fi demis în cazul unui eșec. "Atmosfera din lotul nostru e foarte bună, chiar dacă am pierdut meciul cu Pandurii. Jucătorii nu sunt demoralizați și vor să lupte pentru obiective. Mobilizarea poate fi mai mare într-un astfel de joc. În ultimele partide am ratat mult și trebuie să reparăm acest lucru. Cât despre presupusa demitere în cazul unei înfrângeri, vă spun că sunt obișnuit cu astfel de momente, mai ales aici în România. Mai mult nu vreau să comentez", a opinat acesta.
Portarul Eduard Stăncioiu e de părere că CFR Cluj a avut evoluții bune în ultima perioadă, în ciuda rezultatelor slabe, și poate obține victoria în partida de astăzi. "Copenhaga e o echipă bună, dar noi trebuie să fim concentrați și motivați pentru a câștiga. Doar rezultatele au fost negative în ultimele meciuri pentru că eu nu consider că am jucat atât de slab. Avem un lot valoros și putem câștiga. Nu considerăm că am făcut un pas înapoi pentru că jucăm în grupele Ligii Europa, și nu în Liga Campionilor", a spus și goalkeeperul.
Stăncioiu susține că echipa sa se poate califica în următoarea fază a competiției și consideră că PSV Eindhoven este favorita grupei. "PSV Eindhoven este favorită, dar noi vom încerca să adunăm cât mai multe puncte. Vrem să terminăm pe unul dintre primele două locuri", a conchis acesta.
Antrenorul danezilor de la FC Copenhaga, Stale Solbakken, crede că jucătorii cei mai periculoși de la CFR sunt Emmanuel Culio și Yssouf Kone. "Întâlnim o echipă puternică, am urmărit-o atât live, cât și pe DVD-uri. Are o experiență în cupele europene și câțiva jucători sud-americani care pot schimba soarta unui meci. Am urmărit meciul lor cu Pandurii, cred că au avut mult ghinion, puteau să marcheze de câteva ori. Copenhaga și CFR sunt de valori apropiate, dar vrem victoria. Îmi place mult Culio, dar și Kone, pe care îl cunosc din campionatul Norvegiei. E un jucător periculos la centrări. Și banda stângă a clujenilor funcționează foarte bine, vom face tot posibilul pentru a stopa atacurile lor. Vrem să ne recăpătăm onoarea după înfrângerea din Cipru. Orice punct e important în această grupă și va conta la final", a spus Solbakken.
Atacantul brazilian Ailton Almeida, unul dintre golgheterii echipei, crede că după ce a jucat în sezonul trecut în Liga Campionilor, CFR are statut de favorită în partida de astăzi. În schimb, senegalezul Dame N'Doye a subliniat că nu știe absolut nimic despre CFR Cluj, dar că tot ce îl interesează este victoria: "Eu nu știu nimic despre CFR, nici despre jucători. Fratele meu Ousmane, de la Dinamo, nu mi-a dat nicio informație despre Cluj. Am venit aici să câștigăm".
Partida CFR Cluj - FC Copenhaga, din Grupa K a Ligii Europa, se va disputa astăzi la ora 22:00 pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.