Antrenorul lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, duminică, după meciul cu Gaz Metan Mediaș, că elevii săi au avut o primă repriză modestă, așa cum s-a întâmplat cu FC Sarajevo, lucru inexplicabil mai mai ales că trebuie să câștige titlul în acest sezon.
"Am început timid jocul, așa am făcut și cu Sarajevo, dar bine că ne-am revenit în partea a doua. Jucătorii trebuie să fie conștienți că suntem nevoiți să câștigăm toate meciurile, indiferent dacă sunt acasă sau în deplasare. Noi trebuie să luptăm pentru a ne îndeplini toate obiectivele", a spus Conceicao.
Portughezul a făcut referire și la grupa din Liga Europa, unde CFR este repartizată alături de PSV Eindhoven, FC Copenhaga și Sparta Praga: "Avem șanse să câștigăm grupa, toate echipele sunt valoroase. Noi trebuie să ne îmbunătățim anumite aspecte pentru a reuși rezultate bune, dar oricum prioritatea noastră este campionatul".
Autorul golului doi al clujenilor, Bogdan Mara, consideră că victoria a fost obținută în repriza a doua din cauza tacticii defensive a adversarilor. "Am avut un meci greu cu Gaz Metan Mediaș pentru că a venit aici să se apere, deși de obicei joacă deschis. Știau că avem un atac foarte bun și s-au apărat. E dificil să desfaci astfel de echipe, cel mai greu e să înscrii primul gol. Am obținut o victorie fără dubii chiar dacă am fost și puțini obosiți după meciul cu Sarajevo", a opinat Mara, care s-a declarat indignat de numeroasele cartonașe primite de CFR în acest sezon: "Au fost multe galbene, dar numai pentru noi, văd că la Cluj arbitrii sunt mereu împotriva noastră".
Antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a recunoscut că obiectivul echipei era să nu primească gol, însă consideră că succesul adversarului este unul meritat. "Am încercat să închidem culoarele spre poarta noastră și să fim periculoși pe contraatac, să punem probleme. Din păcate, nu am reușit. CFR e o echipă foarte bună, cu o forță ofensivă mare și nu am reușit să ne ridicăm la un nivel adecvat decât o oră. Rezultatul este echitabil, dar poate un 1-0 ar fi fost mai corect", a afirmat acesta.
CFR Cluj s-a impus duminică, scor 2-0, în fața grupării Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a 5-a a Ligii I, grație reușitelor lui Traore (63) și Mara (86).