Scandal la Comisia Juridică din Senat pe tema dosarului penal al senatorului PSD Șerban Mihăilescu, zis și Micky Șpagă. Reprezentanții PD-L îl acuză pe șeful comisiei, social-democratul Toni Greblă, că a ascuns intenționat un document oficial al procurorului general Laura Codruța Kovesi. Potrivit celor de la PD-L, Greblă a ascuns scrisoarea de la Parchet cu scopul de a obține o amânare a deciziei în dosarul lui Șerban Mihăilescu.
După ce au decis să ceară, în regim de urgență, un răspuns de la DNA dacă mai există probe suplimentare în dosarul lui Șerban Mihăilescu, senatorii au descoperit după vot că un răspuns pe acest subiect exista deja încă de pe vremea comisiei juridice din mandatul anterior.
Senatorul PDL Iulian Urban a susținut chiar că președintele Comisiei Juridice, Toni Greblă, i-ar fi cerut secretarei comisiei să secretizeze adresa Parchetului, iar votul s-a dat în necunoștință de cauză. "Am plecat de la premisa că nu există o adresă de răspuns de la Parchet. Spre surprinderea noastră, mă refer la senatorii PDL, am aflat că de fapt adresa de răspuns de la Parchetul de pe lângă ICCJ a sosit la comisia juridică din 9 decembrie 2008. Noi am aflat de existența acestei adrese numai astăzi, la sfârșitul ședinței, după vot", a explicat el. Întrebat cum au aflat de existența acelui document, Urban a spus: "A fost chemată secretara comisiei care ne-a spus că această adresă a fost introdusă la o mapă secretă, care a fost ținută la un fișet din dispoziția președintelui comisiei juridice, domnul Toni Greblă".
În replică, Greblă a precizat că nu știa conținutul acelui document, că nu a cerut secretizarea acestuia și că Iulian Urban a fost unul din cei care au cerut în comisie ca Senatul să se adreseze Parchetului pentru a afla dacă există probe în plus.
Comisia juridică s-a întrunit în această după-amiază pentru a analiza dosarul senatorului PSD Șerban Mihăilescu, în condițiile în care, la nivel politic, s-a decis accelerarea trecerii de Parlament atât a acestuia, cât și a celui privindu-l pe Adrian Năstase.