Ultimele Stiri· 1 min citire

Comisia Fulbright din România lansează bursa Fulbright Senior Award în Statele Unite

Comisia Fulbright din România lansează bursa Fulbright Senior Award în Statele Unite

Comisia Fulbright din România lansează bursa Fulbright Senior Award în Statele Unite

Publicat12 iun. 2009, 12:03
Actualizat12 iun. 2009, 12:04

Comisia Fulbright din România anunță deschiderea competiției Fulbright Senior Award 2010-2011, prin care profesorii, cercetătorii și profesioniștii din mediul public și privat din România, cu diplomă de doctorat sau echivalent al acesteia pot obține burse postodctorale de cercetare și predare la universități din Statele Unite ale Americii.

Bursa vizează toate disciplinele exceptând medicina clinică și acoperă integral costurile de transport, asigurare medicală și stipendiul lunar pentru cheltuielile de cazare. Durata bursei este între 3 și 6 luni iar data limită de înscriere este 5 noiembrie 2009. Candidații trebuie să aibă cetățenie română, diplomă de doctorat sau echivalent al acesteia și cunoștințe de limba engleză.

Pentru înscrierea în concurs, candidații trebuie să completeze un formular online, la care să adauge un proiect detaliat referitor la activitatea propusă de cercetare sau predare, copie a diplomei de doctorat și trei scrisori de recomandare. Candidații sunt încurajați să atașeze și o invitație de la instituția gazdă. Mai multe informații pe site-ul www.fulbright.ro.

Programul Fulbright este cel mai important program de schimburi culturale, științifice și educaționale desfășurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. Comisia Fulbright din România administrează acest program și acordă burse pentru cetățeni români și americani. În consiliul Director al Comisiei Fulbright sunt prezenți oficiali ai Ambasadei SUA la București, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației, Cercetării și Inovării  și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri