Numirea lui Daniel Morar la conducerea Direcției Naționale Anticorupție este un semnal important, pe care Comisia Europeană îl apreciază, a declarat joi pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray.
"Am aflat că președintele Băsescu a semnat decretul pentru numirea șefului Direcției Naționale Anticorupție. Este un semnal important dat de noul guvern și salutăm acest lucru, din perspectiva stabilității instituționale ce va fi asigurată în următoarele luni", a declarat Gray.
În raportul prezentat joi, Comisia apreciază "parcursul pozitiv și stabil de instrumentare a cazurilor de corupție la nivel înalt".
"În perioada dintre începutul lunii mai și sfârșitul lunii noiembrie 2008, DNA a trimis în instanăță 16 cazuri importante, învinuiții fiind, printre alții, patru parlamentari, un fost ministru al agriculturii, directori de companii naționale, ofițeri de poliție și prefecți. Între 30 noiembrie 2008 și 21 ianuarie 2009, DNA a trimis în judecată, de exemplu, un fost viceprim-ministru, un fost ministru al muncii, trei parlamentari și un fost prim-ministru", se arată în raport.
Pe de altă parte, CE critică Parlamentul pentru blocarea cazurilor de corupție la nivel înalt. De asemenea, executivul european amintește de încercările de a destabiliza cadrul anticorupție prin inițiativele Parlamentului de a modifica procedura de numire și revocare a procurorilor-șefi.
Președintele României,Traian Băsescu, a semnat joi, conform procedurii, decretul pentru reînvestirea lui Daniel Morar în funcția de procuror-șef al Direcției naționale Anticorupție pe o perioadă de trei ani.
Reconfirmarea în fruntea DNA a lui Daniel Morar - personalitate contestată de o parte a clasei politice românești - a parcurs însă un drum sinuos începând din vara anului trecut.