Directorul Direcției de monitorizare CNA, Mihaela Botnaru, a precizat, marți, că spoturile privind campaniile de promovare organizate de Ministerul Turismului, "Lumină la malul mării", "Paște în Bucovina" și "Romania, Land of choice" nu conțin publicitate politică.
Reprezentantul CNA a subliniat că spoturile respective nu conțin imagini cu persoane politice și că nu încalcă Codul audiovizualului.
"Cele două spoturi, Lumină la malul mării și Paște în Bucovina au fost difuzate doar pe ProTV, Antena 3 și Realitatea.TV. Am constatat că nu apar persoane politice, ci doar peisaje și imagini, iar în spotul privind, apare și Goran Bregovic", a susținut Botnaru.
Directorul din CNA a adăugat că spotul Romania, Land of choice a fost difuzat numai la televizuni licențiate în afara țării, care nu se supun jurisdicției audiovizuale românești, astfel că nu a fost monitorizat. Cu toate acestea, Botnaru a precizat că televiziunile românești au difuzat imagini din acest clip în cadrul știrilor și că acestea nu puteau fi asimilate publicității politice.
În privința știrilor care au prezentat evenimentele de Paște de la mare și din Bucovina, reprezentantul CNA a susținut că s-a constatat că "s-au dat ceva mai multe știri", însă a apreciat drept naturală situația, în condițiile în care acestea au fost difuzate de televiziuni de știri. "Faptul că o știre este ilustrată cu o persoană sau alta rămâne la latitudinea postului, ține de independența teritorială a postului TV. Există însă un principiu al pluralismului politic pe care îl urmărim, să se creeze un echilibru la știri și dezbateri între reprezentanții puterii și cei ai opoziției" a explicat Botnaru.
Președintele Comisiei, Ludovic Orban, a susținut că, din monitorizările făcute de CNA privind știrile, reiese că Traian Băsescu a fost prezent, în perioada de Paște, "la rudele din Constanța și la rudele din Bucovina", dar că, de fapt, a participat la cele două evenimente organizate de Ministerul Turismului. Directorul CNA a replicat că "este greu de făcut o legătură directă".
Și social-democrata Aura Vasile s-a plâns, în timpul audierii, de faptul că democrat-liberalii ar fi invadat știrile televiziunilor în perioada de Paște, "confiscând evenimentul". "Am fost invadați cu știri despre membrii acestui partid. Ca cetățean ortodox, am fost necăjită în zilele acelea că evenimentul pascal a fost confiscat. Sărbătoarea pascală a devenit o chestie de petrecere în familie", i-a criticat deputatul PSD pe membrii PD-L.