Reprezentativa Nigeriei a trecut, sâmbătă, în deplasare, scor 3-2, de echipa similară a Kenyei, și a obținut calificarea la turneul final din Africa de Sud, după ce a terminat pe prima poziție în Grupa B a preliminariilor CM 2010, zona Africii, informează AFP.
Oaspeții s-au impus grație reușitelor atacanților Obafemi Marins (62, 83) și Yakubu Aiyegbeni (65).
Cu o etapă înainte de finalul campaniei de calificare la Mondialul de anul viitor, echipa antrenată de Shaibu Amodu ocupă poziția secundă în Grupa B, la două puncte în spatele liderului Tunisia, care a pierdut surprinzător în deplasarea de sâmbătă din Mozambic, scor 0-1.
În urma succesului din Kenya, naționala Nigeriei a devenit a patra țară de pe continentul negru calificată la Modinalul de anul viitor, după Coasta de Fildeș, Ghana și țara organizatoare, Africa de Sud. Mai mult, "vulturii africani" vor reveni la un turneu final după o pauză de opt ani.
Reprezentativa Camerunului a trecut în deplasare, scor 2-0, de echipa similară a Marocului, și a obținut calificarea la turneul final din Africa de Sud, după ce a terminat pe prima poziție în Grupa A a preliminariilor CM 2010, zona Africii.
Oaspeții s-au impus grație reușitelor lui Webo (18) și Eto'o (52).
Într-un alt meci din ultima etapă a preliminariilor, Togo a reușit să treacă de Gabon, scor 1-0, iar în urma acestor rezultate clasamentul final al grupei se prezintă astfel: 1. Camerun 13p, 2. Gabon 9p, 3. Togo 8p, 4. Maroc 3p.
În urma succesului din Maroc, naționala Camerunului a devenit a cincea țară de pe continentul negru calificată la Modinalul de anul viitor, după Coasta de Fildeș, Ghana, Nigeria și țara organizatoare, Africa de Sud.
Pentru celălalt loc care asigură prezența la Campionatul Mondial din 2010 se vor lupta Algeria și Egiptul, în Grupa C.