Claudiu Pândaru: În România, cel mai bun medic e norocul

Ştiu cum e să-ţi ridice medicii din umeri. Ştiu cum e să te uiţi în ochii copilului tău bolnav fără să ştii ce are, fără să ştii dacă se face bine. Ştiu cum e să-ţi tremure mâna, să ţi se întunece mintea dorind să strângi de gât doctorul, ministrul, pe Dumnezeu. Ştiu cum e să te întrebi care e vina unui pui de om născut de două luni, ştiu cum e să-ţi cauţi în memorie toate greşelile, ca pe nişte cauze legate cu fire invizibile de suferinţa bebeluşului. Ştiu cum e să traduci pagini de internet din germană în  română ca să pricepi dacă acolo, la Viena, pentru români, o Mecca a izbăvirilor medicale, au aparatura necesară. Ştiu cum e să priveşti fiecare scutec ca pe o scrisoare din ceruri. Ştiu  cum e să-ţi înghiţi furia, doar pentru că nesimţitul ăla de doctor care se uită la mâna ta în căutarea  banilor e singura şansă a copilului. Ştiu cum e să dai şpagă în spital, pentru că nu ai altă soluţie. Ştiu cum e să alergi dintr-un spital în altul pentru că tot ce ţi-a rămas e speranţa. Ştiu cum e să o pierzi. Ştiu că în România sunt foarte mulţi medici buni.

Citeşte mai mult în Gândul