Ministerul Sănătății plătește, din bugetul alocat pentru anul 2009, peste zece milioane de euro pentru achiziționarea a cinci roboți de chirurgie minim invazivă, cu patru brațe, potrivit site-ului guvernamental de licitații.
Astfel, Ministerul Sănătății va achiziționa un robot chirugical cu sistem video High Definition 3D și patru roboți cu sistem video standard 3D. Licitația privind contractarea firmei care va oferi cei cinci roboți chirugicali este programată să aibă loc pe 13 iulie.
Medicii din Institutul Clinic Fundeni și Spitalul de Urgență Floreasca au efectuat, din ianuarie 2008 până în martie 2009, 230 de intervenții chirurgicale folosind sistemul DaVinci, în cadrul unui program pilot pentru România, de chirurgie robotică. În cadrul acestui program, intervențiile chirurgicale robotice au fost finanțate de Ministerul Sănătății, iar achiziționarea celor doi roboți a fost făcută de către Ministerul Educației.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care este și șeful Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni, prof.dr. Irinel Popescu, a susținut în repetate rânduri că a propus Ministerului Sănătății continuarea programului de chirurgie robotică și achiziționarea mai multor roboți chirurgicali, întrucât există numai doi în țară.
Pe de altă parte, medicii specialiști susțin, totuși, că utilizând această tehnică chirurgicală nu s-au înregistrat progrese medicale privind rezultatul funcțional al organelor operate, și beneficiile aduse pacientului nu justifică sumele cheltuite pentru o operație robotică, care pot ajunge până la 10.000 de euro. "Acest aparat este benefic, este un progres din punct de vedere tehnic, însă este foarte scump, iar cu aceeași bani cu care s-ar efectua o operație chirurgicală robotică s-ar putea opera mai mulți pacienți prin metoda clasică. Beneficiile aduse de această tehnică robotică țin mai mult de confortul pacientului, cum ar fi o recuperare mai rapidă, o disecție mai mică, dar nu țin de beneficiul din punct de vedere medical sau curativ", a precizat medicul specialist în urologie de la Institutul Clinic Fundeni, prof. dr. Ioanel Sinescu.