Ultimele Stiri· 1 min citire

Cinci minori, printre care un român, au fost condamnați în Grecia pentru uciderea unui băiețel

Cinci minori, printre care un român, au fost condamnați în Grecia pentru uciderea unui băiețel

Cinci minori, printre care un român, au fost condamnați în Grecia pentru uciderea unui băiețel

Publicat2 feb. 2009, 13:05
Actualizat3 feb. 2009, 02:30
SursăNewsIn

Justiția elenă a condamnat, luni, cinci minori, printre care un român, pentru moartea unui imigrant georgian în vârstă de 11 ani, în februarie 2006 la Veria, în nordul țării, relatează AFP.

Tribunalul pentru minori din Salonic i-a condamnat pe cei cinci - doi frați greci, doi albanezi și un român, în momentul faptelor în vârstă de 11 -12 ani - "pentru vătămare corporală cauzatoare de moarte, fără premeditare".

Cei doi greci vor fi închiși într-un centru special din Volos până la majorat, când vor fi eliberați. Ceilalți trei adolescenți vor fi plasați sub tutela unor inspectori pentru minori și vor trebui să presteze patru ore de muncă săptămânal, în folosul comunității, până la majorat.

Curtea a decis să-l plaseze sub tutela serviciului de inspectori din Veria pe fratele mai mare al celor doi greci, în vârstă de 17 ani în momentul săvârșirii faptelor, pentru sperjur și ascunderea crimei.

Cei doi tineri greci au negat orice implicare în aceast caz, la fel și românul. Numai cei doi albanezi și-au recunoscut implicarea în moartea lui Alex, dar spun că a fost un accident, produs după o ceartă.

Dispariția micuțului Alexander Meșisvili, cunoscut drept "Alex", a șocat Grecia. Cadavrul copilului nu a fost găsit. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri