Ultimele Stiri· 1 min citire

CIA își consolidează prezența în Afganistan

CIA își consolidează prezența în Afganistan

CIA își consolidează prezența în Afganistan

Publicat20 sept. 2009, 07:36
Actualizat20 sept. 2009, 07:40
SursăNewsIn

CIA își consolidează prezența în Afganistan, unde reprezentarea sa va fi una dintre cele mai importante din istoria agenției, potrivit Los Angeles Times.

CIA trimite echipe de spioni, analiști și agenți paramilitari, în afară de cei aproape 700 de oameni pe care deja îi are în zonă, paralel cu consolidarea contingentului militar, ce va atinge 68.000 de soldați la sfârșitul anului, potrivit cotidianului.

Desfășurarea CIA în această țară este similară cu cea remarcată în războaiele din Irak sau Vietnam.

Acțiunea intervine într-un moment în care susținerea opiniei publice pentru războiul din Afganistan este în scădere și se face simțită nevoia unei prezențe mai mari a serviciilor de informații, în condițiile violențelor comise de rebeli.

Echipele CIA vor primi misiuni diverse, printre care lucrul în tandem cu forțele speciale, pentru depistarea unor ținte important, evaluarea opiniei în regiunile considerate favorabile talibanilor sau strângerea de informații despre corupție în cadrul guvernului.

"Talibanii sunt la punctul maxim al capacității lor din 2001 încoace", a spus un oficial din Apărare, iar cotidianul citează și funcționari care spun că sunt în număr de 15.000-20.000.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri