Ultimele Stiri· 2 min citire

Chiriile au scăzut cu 10% înaintea începerii anului universitar

Chiriile au scăzut cu 10% înaintea începerii anului universitar

Chiriile au scăzut cu 10% înaintea începerii anului universitar

Publicat17 sept. 2009, 03:27
Actualizat17 sept. 2009, 03:30
SursăRealitatea TV

Anul universitar începe bine pentru studenți. Ei vor putea închiria locuințe cu 10% mai puțin bani față de lunile de vară. Motivul: Proprietarii care nu și-au mai putut vinde apartamentele din cauza crizei, le-au scos la închiriere. Așa că oferta este anul acesta una consistentă.

Studenții care-și caută un apartament de închiriat pe ultima sută de metri plătesc mai puțin cu până la 50 de euro față de prețurile din vară.

Cele mai ieftine apartamente de închiriat din București se află la marginea orașului. Cu cât vreți să stați mai aproape de centru, cu atât veți scoate mai mulți bani din buzunar. Cu până la 100 de euro în plus. Chiar și așa, prețurile de inchiriere au scăzut cu cel puțin 30 de procente față de anul trecut.

De exemplu, un apartament mobilat și utilat în zona Vitan se închiriază acum cu aproximativ 400 de euro, în timp ce anul trecut prețul cerut de proprietar era cu cel puțin 200 de euro mai mare. De asemenea, o garsonieră în Drumul Taberei, amenajată cu tot ce-i trebuie, se închiriază cu mai puțin de 250 de euro, aproape jumătate din cât se cerea în 2008.

Oferta apartamentelor scoase la închiriere aproape s-a dublat luna trecută față de august 2008.

Agenții imobiliari spun că proprietarii preferă să-și închirieze apartamentele la un preț mai scăzut decât să solicite sume mult mai mari și să rămână cu ele goale.

"Faptul că se apropie anul universitar nu are un impact major asupra prețurilor chiriilor. Este pentru prima oară când, pe lângă faptul că se negociază foarte puternic, au o tendință de scădere", a spus Cătălin grigore, director agenție imobiliară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri