Ultimele Stiri· 2 min citire

CFR Cluj ocupă locul 103 în topul IFFHS și rămâne cea mai bine clasată echipă din România

CFR Cluj ocupă locul 103 în topul IFFHS și rămâne cea mai bine clasată echipă din România

CFR Cluj ocupă locul 103 în topul IFFHS și rămâne cea mai bine clasată echipă din România

Publicat4 mai 2009, 09:35
Actualizat4 mai 2009, 13:05
SursăNewsIn

Campioana CFR Cluj a urcat 19 poziții în clasamentul lunii aprilie, dat publicității luni de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), și ocupă locul 103, cu 111,5 puncte, în timp ce FC Timișoara a urcat 129 de poziții.

Gruparea ardeleană se află la egalitate de puncte cu FC Basel, campioana Elveției.

FC Timișoara a avut cea mai spectaculoasă urcare, de pe locul 282 până pe 153, la egalitate de puncte cu mexicanii de la CF America, însă FC Vaslui a devenit a doua clasată în topul echipelor românești, aflându-se pe poziția 121, în urcare 24 de poziții.

Vicecampioana Steaua a coborât de pe 159 până pe 181, având același număr de puncte cu Benfica Lisabona, AS Monaco, Șerif Tiraspol, Borussia Dortmund și Genoa.

În schimb, liderul Dinamo a urcat 61 de locuri, până pe 200, cu 79 de puncte, la fel ca formația maghiară Debrecen și cea din Honduras, Olimpia Tegucigalpa.

Unirea Urziceni este ultima echipă din România aflată în topul IFFHS, pe 219, cu 75,5 puncte.

Gruparea engleză Manchester United continuă să fie pe primul loc în clasament, cu 302 puncte, urmată de FC Barcelona și Chelsea. Primele 10 clasamente în topul IFFHS (1 mai 2008-30 aprillie 2009):

1. Manchester United (Anglia) 302 puncte

2. FC Barcelona (Spnia) 282p

3. Chelsea Londra (Anglia) 254p

4. Boca Juniors (Argentina) 253p

5. Arsenal Londra (Anglia) 245p

6. Liverpool (Anglia) 240p

7. Dinamo Kiv (Ucraina) 227p

8. Hamburger SV (Germania) 226p

9. Sao Paulo (Brazilia) 223p

10. Sahtior Donețk (Ucraina) 218,5p.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri