Ultimele Stiri· 3 min citire

CFR Cluj învinge Universitatea, pentru a doua oară în ultimele 10 zile

CFR Cluj învinge Universitatea, pentru a doua oară în ultimele 10 zile

CFR Cluj învinge Universitatea, pentru a doua oară în ultimele 10 zile

Publicat28 nov. 2009, 20:05
Actualizat29 nov. 2009, 03:46

Pe 18 noiembrie gruparea ardeleană câștiga cu 1-0 și elimina Universitatea în sferturile Cupei României, sâmbătă, CFR-ul s-a impus cu 2-0, într-un meci din etapa a 15-a.

La fel ca și partida din Cupă, și meciul de sâmbătă a fost marcat de erori de arbtraj. De altfel, partida a debutat cu un mic scandal, după ce brigada desemnată inițial să conducă această partidă, cu Istvan Kovacs la centru, a fost înlocuită de CCA, la cerera Craiovei. Și asta pentru că CCA a uitat că centralul Kovacs a fost recuzat anul trecut de Universitatea. Plus că acum 10 zile cele două echipe s-au întâlnit recent în Cupa României, iar partida câștigată de CFR cu 1-0, a fost marcată de critici vehemente ale oltenilor la adresa brigăzii de arbitraj conduse de Alexandru Tudor. Pentru a mai liniști spiritele, CCA a decis să-l schimbe pe Istvan Kovacs cu Ovidiu Hațegan, practic schimbând între ele brigăzile de arbitraj de la CFR-Universitatea și Gaz Metan - FC Timișoara.

După un debut mai bun de partidă în care a amenințat poarta CFR-ului, șutul lui Mihai Costea fiind scos greu de Peskovic, gruparea olteană nu s-a mai văzut. Gazdele au trecut la cârma partidei și au irosit câteva ocazii importante. Mai întâi Lung a deviat în corner șutul excelent al lui Deac din colțul careului mare (23), iar 10 minute mai târziu Kone a ratat reluarea cu capul, din 6 metri. Cu două minute înainte de finalul primei reprize, același Kone irosește cea mai mare ocazie a meciului, după ce trimite cu capul, din 4 metri, în bara din dreapta a lui Lung.

Dacă în prima repriză Universitatea nu s-a prea văzut pe teren, în a doua parte a meciului a fost inexistentă. CFR-ul a fost singura echipă de pe teren, iar inevitabilul s-a produs în minutul. De menționat însă că golul a fost marcat, din nou, la fel ca în ultima dispută directă dintre cele două echipe, de o gravă eroare de arbitraj. În minutul 60, Deac a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă. Mijlocașul CFR-ului a centrat în careu, unde Stoica a resping greșit, în Dubarbier. Mai exact în mâinile argentinianului, jucătorul CFR-ului protejându-se de șutul din apropiere. Fundașii olteni au ridicat mâna solicitând hențul, însă Dubarbier i-a pasat rapid lui Cadu, liber la 3 metri de poarta lui Lung. 1-0 pentru CFR, în ciuda protestelor elevilor lui Neagoe. 10 minute mai târziu, Kone a stabilit soarta partidei, după o combinație frumoasă Dubarbier-Deac, ultimul centrând în fața porții, de unde vârful CFR-ului a înscris printr-o alunecare, din 3 metri.

Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a obținut prima sa victorie în Liga I, după ce în etapa trecută, la debutul în această competiție, a fost învins în deplasarea de la Vaslui, scor 0-2. Primul meci al lui Mandorlini pe banca CFR-ului a fost cel cu Universitatea Craiova, din Cupă.

CFR acumulează 28 de puncte și devine lider în Liga I, cel puțin până la meciurile de duminică. Universitatea e pe 10, cu 17 puncte.

CASETA TEHNICĂ:

CFR CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-0 (Cadu 62, Y. Kone 71)

CFR Cluj: Peskovic - Panin, Cadu, Alcantara, Edimar - Dani (E. Dică 86), Mureșan, Culio - Dubarbier, Kone (Nei 74), Deac (Mara 82). Antrenor: Andrea Mandorlini.

Universitatea Craiova: Lung - Bărboianu, Găman, Mitchell, Rose - Dina (Bădoi 62), Stoica, Trică (Firțulescu 79) - M. Costea (Wobay 72), V. Badea, Fl. Costea. Antrenor: Eugen Neagoe.

Cartonașe galbene: Panin 58, Deac 68, Kone 72, Mureșan 82 / Dina 25, Rose 60, Trică 66, Mitchell 68, Bărboianu 74

Arbitri: Ovidiu Hațegan - Vladimir Urzică, Cătălin Savu

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu; Spectatori: 4.500

Click aici pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri