Ultimele Stiri· 2 min citire

Centura orașului Gherla, inaugurată de Boc și Berceanu săptămâna trecută, a fost închisă circulației

Centura orașului Gherla, inaugurată de Boc și Berceanu săptămâna trecută, a fost închisă circulației

Centura orașului Gherla, inaugurată de Boc și Berceanu săptămâna trecută, a fost închisă circulației

Publicat19 aug. 2009, 12:43
Actualizat20 aug. 2009, 06:45
SursăNewsIn

Centura de ocolire a municipiului Gherla, inaugurată de premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pe 14 august, a fost închisă circulației după apariția unei denivelări pe una din cele două benzi ale drumului.


Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Ioan Pantelimon, a declarat miercuri că s-a produs o denivelare de circa patru centimetri pe o singură bandă, pe o lungime de circa 20 m, cel mai probabil cauzată de o acumulare de apă.

"Practic, noi nu am preluat centura, ci i-am dat drumul circulației pentru a nu sufoca municipiul Gherla de Sfânta Maria (n.r. în apropierea Gherlei se află Mănăstirea Nicula, unde zeci de mii de pelerini au venit duminică să sărbătorească hramul mănăstirii). Proiectantul, constructorul și consultantul au fost la fața locului, au făcut studii geo pentru a stabili exact cauza denivelării și vor face lucrările de remediere pe banii lor", a afirmat Pantelimon. El a mai spus că are promisiuni de la constructor că recepția lucrării va avea loc peste cel mult două săptămâni.

Directorul DRDP a adăugat că firma care a construit centura a dorit sa dea drumul circulației rutiere pe ea și pentru a decongestiona o altă porțiune de drum de pe teritoriul municipiului, a cărei lucrare de reabilitare sunt pe cale de a o face.

Centura de ocolire a municipiului Gherla are o lungime de 5,5 km, valoarea investiției fiind de 7,8 milioane de lei.

Premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat, pe 14 august, centura de ocolire a municipiului Gherla, în prezența a zeci de locuitori și a autorităților locale.

Tot atunci premierul Emil Boc a anunțat că România va avea 42 de kilometri de autostradă până la 1 decembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri