Ultimele Stiri· 1 min citire

Cel mai mare salon de aeronautică din lume și-a deschis porțile, lângă Paris

Cel mai mare salon de aeronautică din lume și-a deschis porțile, lângă Paris

Cel mai mare salon de aeronautică din lume și-a deschis porțile, lângă Paris

Publicat16 iun. 2009, 03:22
Actualizat16 iun. 2009, 03:46
SursăRealitatea TV

Contracte de miliarde de dolari, reveniri în forță pe piață și demonstrații de abilitate. Cel mai mare salon de aeronautică din lume, cel de la Bourget, lângă Paris, și-a deschis porțile în plină criză care a lovit puternic și domeniul aeronautic.

Mai mult, toți comentatorii se temeau că recenta prăbușire a unui Airbus cu 228 de pasageri la bord în Atlantic va lovi și mai mult industria de profil. Surpriză însă: tot Airbus, cel mai mare constructor de avioane de linie din lume, a luat fața rivalului său Boeing încă din prima zi.

Airbus va livra, pentru aproape două miliarde de dolari, 24 de avioane model A320 companiei Qatar Airways. Prima zi a salonului de la Bourget a marcat și o revenire în forță a producătorului rus Suhoi, care și-a prezentat ultimul model de avion de linie, Superjet-100, după mulți ani de intrare într-un con de umbră. 30 de astfel de aparate vor fi cumpărate de compania ungară Malev, pentru un miliard de dolari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri