Ultimele Stiri· 2 min citire

Cel mai mare salariu pe vase de croazieră, 2.500 €

Cel mai mare salariu pe vase de croazieră, 2.500 €

Cel mai mare salariu pe vase de croazieră, 2.500 €

Publicat14 dec. 2009, 19:30
SursăBusiness Standard

De la începutul lunii noiembrie 2009, peste 30.000 de persoane au aplicat pentru un loc de muncă în domeniul hotelier, dintre care 1.500 pentru vase de croazieră.

Din cele aproape 500.000 de posturi disponibile pentru români, anul următor, în străinătate, aproape 130.000 sunt în domeniul hotelier și pe vase de croazieră, arată, la acest moment, datele furnizate de Tjobs, site ce reunește oferta de muncă peste hotare a 420 de agenții de recrutare.

“Recrutorii profesioniști estimează că acest număr va crește cu apoximativ 20%, odată cu începerea sezonului turistic, ofertele venind din țări precum Grecia, Italia, Spania, Franța”, spune Călin Ștefănescu, managing director al Tjobs.ro.

În general, spune Ștefănescu, oferta poate fi acoperită pentru pozițiile de chelneri, barmani, ajutor de ospătari, recepționeri, cameriste și ajutor de bucătari, în timp ce foarte greu se găsesc candidați potriviți pentru poziția de bucătar-șef. “De cele mai multe ori, angajatorii străini cer pentru această poziție și o experiență internațională vastă”, explică Ștefănescu.

Candidații își doresc un salariu de aproximativ 800 de euro/lună, cazare și masă. “Cei mai mulți dintre ei se bazează pe bacșișuri, ce pot ajunge, în medie, la 600-800 de euro/lună”, spune Ștefănescu.

Venituri mai mici în Italia și Spania

Spre exemplu, un chelner pe un vas de croazieră câștigă lunar, net, între 1.000 și 1.200 de euro, plus bacșișuri. În Italia și Spania, salariile sunt mai mici, între 600 și 800 de euro, în timp ce în Grecia, salariul unui chelner pornește de la 700 de euro și ajunge la 1.100 de euro, plus bacșiș. În Germania, salariul este între 1.000 și 1.200 de euro, în timp ce în Marea Britanie, acesta este între 1.000 și 1.400 de lire. Unul dintre posturile cel mai bine plătite din HoReCa este acela de manager de hotel, care câștigă între 1.800 și 2.100 de euro pe vasele de croazieră și între 800 și 1.000 de euro dacă lucrează în Spania. De asemenea, salariul net al unui manager de mâncare&băuturi pe vasele de croazieră este între 1.800 și 2.500 de euro.

Citește mai mult în Business Standard

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri