Ultimele Stiri· 1 min citire

Cei opt funcționari din vama Giurgiu reținuți pentru luare de mită au fost duși la Tribunalul Giurgiu

Cei opt funcționari din vama Giurgiu reținuți pentru luare de mită au fost duși la Tribunalul Giurgiu

Cei opt funcționari din vama Giurgiu reținuți pentru luare de mită au fost duși la Tribunalul Giurgiu

Publicat20 mai 2009, 13:07
Actualizat20 mai 2009, 19:16

Cei opt funcționari din vama Giurgiu reținuți pentru luare de mită au fost duși, miercuri, la Tribunal Giurgiu, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Funcționarii reținuți erau angajați ai Administrației Naționale a Drumurilor și se ocupau cu încasarea taxei de pod.

Taxa de pod de la Giurgiu este între 6 și 37 de euro, în funcție de tonajul mașinii. Anchetatorii spun că șoferii care nu aveau nevoie de chitanță erau întrebați de lucrătorii AND dacă vor să plătească mai puțin. Așa că, banii ajungeau direct în buzunarele lor.

Procurorii care s-au ocupat de acest caz susțin că informațiile strânse arată că numai într-o singură tură, de 12 ore, se adunau între 7.000 și 10.000 euro.

Conducerea Administrației Drumurilor Giurgiu spune că cei opt care au fost reținuți nu le-au creat niciodată probleme.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Mirela Gheța, a declarat, pentru NewsIn, că cei opt casieri reținuți primeau bani de la șoferi fără să le elibereze în schimb chitanțe sau bonuri. Potrivit acesteia, cei opt casieri au fost reținuți, fiind supectați că ar fi pretins și primit o sumă în valută de aproximativ 8.000 de euro de la conducătorii auto care s-au prezentat la PTF Giurgiu, fără să elibereze în schimb chitanțe.

Citește și:

O parte din banii găsiți asupra celor opt funcționari din Vama Giurgiu mergeau la șefii lor, spun procurorii

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri