Statul român a fost condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și va trebui să plătească 6.000 de euro unui reclamant pentru că l-a împiedicat, timp de șase ani, să-și vadă dosarul întocmit de Securitate și să-și recupereze terenurile confiscate de comuniști.
Reclamantul Nicolae Haralambie, în vârstă de 79 de ani, a susținut, în plângerea înaintată la CEDO, că a continuat să fie afectat de consecințele persecutării din timpul regimului comunist.
Astfel, după ce judecătorii nu i-au dat dreptate când a cerut retrocedarea unor terenuri agricole confiscate în timpul regimului comunist, reclamantul a cerut, în 2003, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să-i spună dacă a avut dosar la Securitate înainte de 1989 și dacă a fost supus unor măsuri de supraveghere.
Pe 28 martie 2003, Haralambie a primit de la CNSAS răspuns că într-adevar a existat un dosar pe numele său, dar că acesta se află în custodia Serviciului Român de Informații.
Doi ani mai târziu, pe 19 octombrie 2005, dosarul a ajuns la CNSAS, iar abia în anul 2008 Consiliul a invitat solicitantul să vină să-și consulte dosarul, ceea ce a și făcut, pe 23 iunie 2008.
Nicolae Haralambie a primit și o copie a dosarului pe care erau trecute adnotările "deschis pe 12 apilie 1983" și "dosarul a fost microfilmat la 23 iulie 1996". O notă din dosar a indicat faptul că Haralambie ar fi comentat nefavorabil asupra politicii și asupra situației economice din timpul regimului comunist, iar începând cu anul 1979 a fost pus sub observație, iar corespondeța i-ar fi fost monitorizată.
Curtea a concluzionat că dosarul lui Haralambie era disponibil începând cu anul 1996, sub formă de microfilme, și a fost în posesia CNSAS din octombrie 2005. Astfel, CEDO a considerat că nu a existat justificare nici pentru volumul mare de dosare transferate, nici pentru întârzierea de șase ani a unui răspuns la cererea sa de a avea acces la dosar.
De asemenea, CEDO a hotârât că decizia de a i se respinge de către instanțele judecătorești retrocedarea terenurilor aflate în litigiu, fără o examinare pe fond a cauzei, a adus atingeri dreptului de acces la justiție.
Având în vedere aceste încălcări ale drepturilor reclamantului, Curtea a condamnat statul român la plata a 6000 de euro drept daune către cetățeanul român.