"A schoolgirl's diary", "Alone" și "The Chaser" au fost cele trei filme de top recomandate de organizatorii celei de-a patra ediții a festivalului Fest'Asia, care s-a desfășurat la cinematograful Scala, din București, până în 28 iunie.
"În București există un public tânăr, devotat filmului asiatic. Din păcate, suntem singurii care cred că acest festival este important, deși el e singurul din România și din centrul și sud-estul Europei", a declarat Laurențiu Brătan, președintele asociației culturale Este'en'est și directorul artistic al festivalului.
În cadrul evenimentului Fest'Asia, organizat de Este'en'est și de Ogilvy Group filmele sunt împărțite în șase secțiuni principale: Panorama (cu lungmetraje recente), Trilogia (cu filme din trilogia "Ochiul"), Focus Thailanda (cu pelicule recente, realizate de regizori thailandezi, prezentate în premieră la București), AnimAsia (cu filme asiatice de animație) și ShortAsia (cu peste 20 de scurtmetraje), alături de o secțiune separată, dedicată unui cineast celebru, Johnnie To, numită Portret.
Regizorul Vlad Ilievici, directorul executiv al Fest'asia și-a exprimat speranța ca manifestarea să aibă parte și de a cincea ediție, în condițiile în care evenimentul care va avea loc în a doua jumătate a lunii iunie, la București, este realizat "din bani împrumutați și din contribuțiile organizatorilor".