Comisia Europeană (CE) a recomandat miercuri României să reducă deficitul sub nivelul de 3% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2011, conform unui comunicat publicat de Comisie.
Criza economică globală a dus la o reducere drastică a intrărilor de capital privat în România, ducând la o scădere considerabilă a activității începând cu ultimul trimestru din 2008, scrie Comisia.
Estimările privind PIB-ul real al României, cuprinse într-un tabel publicat în cadrul raportului, se referă la o comprimare cu 4% a economiei în 2009, urmată de o creștere de 0,1% în 2010. În 2011, PIB-ul ar trebui să avanseze cu 2,4%.
Luând în calcul absența spațiului de manevră privind aplicarea de politici fiscale și nevoie de a corecta dezechilibrele fiscale și externe majore, România va prefera o poziție fiscală restrictivă pentru perioada 2009-2011, reiese din raportul CE.
Autoritățile din România au drept țintă un deficit de 5,1% în 2009, scopul declarat fiind atingerea unui nivel de sub 3% până în 2011.
Efectele măsurilor bugetare sunt însă supuse unor riscuri, în opinia Comisiei, luând în calcul incertitudinea legată de scenariul macroeconomic din 2009, eficiența implementării cheltuielilor și lipsa de informații privind măsurile concrete menite a susține consolidarea fiscală după 2009.
Comisia Europeană recomandă României să reducă deficitul până în 2011, să implementeze măsurile fiscale detaliate în bugetul pe 2009 adoptat în luna februarie, reviziut în aprilie, mai ales cele ce se referă la reforma sectorului de pensii și a salariilor din domeniul public.
Comisia mai recomandă României să ia măsurile necesare atingerii țintei de deficit pentru 2009 și să specifice direcțiile prin care intenționează să reducă deficitul în 2010 și 2011, mai ales cele legate de reducerea cheltuielilor cu salariile din domeniul public, de întărirea guvernanței fiscale și transparenței, crearea unui consiliu fiscal independent, introducerea de limite privind reviziurile bugetare și redactarea de reglementări fiscale menite a restructura sistemul de salarizare al sectorului public, îmbunătățirii procesului de colectare de venituri, accelerarea reformei sistemului de pensii pentru a reduce cheltuielile legate de segmentul de populație de vârsta a treia și îmbunătățirea eficienței cheluielilor cu sectorul de sănătate.
CE mai dorește ca România să își întărească economia prin implementarea reformelor structurale, mai ales prin sporirea eficienței administrației publice, îmbunătățirea mediului de afaceri, rezolvarea problemelor legate de munca la negru și intensificarea absorbției de fonduri europene.