Ultimele Stiri· 2 min citire

Ce a uitat premierul Negoiță să-și treacă în biografie

Ce a uitat premierul Negoiță să-și treacă în biografie

Ce a uitat premierul Negoiță să-și treacă în biografie

Publicat6 nov. 2009, 10:27
Actualizat6 nov. 2009, 13:09

Liviu Negoiță a omis să-și treacă în CV-ul politic câteva episoade politice interesante: trecerea prin alt partid și o demisie din conducerea PD în urma unui conflict cu un personaj surpriză.

În vârstă de 47 de ani, născut la Brăila, de profesie avocat, Liviu Gheorghe Negoiță a fost ales în vara anului trecut, pentru al doilea mandat de primar al sectorului 3, cu un scor categoric: circa 80% în primul tur. Intrat în 1997 în Partidul Democrat conform CV-ului postat pe site-ul Primăriei sectorului 3 , Negoiță este în prezent vicepreședinte al BPN al PD-L și coordonator politic al campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu.

Din biografia sa oficială a omis însă câteva episoade interesante: a fost liberal. A intrat în 1996 în Camera Deputaților pe listele PNL-CD și abia un an mai târziu a trecut în Partidul Democrat, câștigând un nou mandat de parlamentar în 2000 pe listele acestuia. În iunie 2004 a lăsat baltă deputăția pentru Primăria sectorului 3.

Considerat un primar eficient și gospodar, lui Negoiță i s-a reproșat de-a lungul timpului legăturile de afaceri pe care Primăria le derulează în domeniul salubrității cu omul de afaceri Silviu Prigoană, ajuns și el deputat PD-L.

Un alt episod interesant este cel al scurtei sale demisii din vârful PD. S-a întâmplat în 2003, în urma unui conflict cu Traian Băsescu. Negoiță nu a fost atunci de acord cu retragerea sprijinului politic pentru senatorul Viorel Pană din funcțiile de vicepreședinte al partidului și al Senatului și i-a trimis lui Băsescu demisia.

Negoiță a fost coordonatorul campaniei electorale a lui Traian Băsescu pentru câștigarea funcției de Primar General al Capitalei, fiind coautor al schiței de program de Guvernare al Partidului Democrat.

Negoiță vorbește două limbi străine: engleză și italiană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri