Ultimele Stiri· 2 min citire

CCR a amânat dezbaterile privind modificările aduse Legii prin care președintele Senatului devine vicepreședintele CSAT

CCR a amânat dezbaterile privind modificările aduse Legii prin care președintele Senatului devine vicepreședintele CSAT

CCR a amânat dezbaterile privind modificările aduse Legii prin care președintele Senatului devine vicepreședintele CSAT

Publicat17 iun. 2009, 12:46
Actualizat17 iun. 2009, 23:14
SursăNewsIn

Curtea Constituțională a amânat, miercuri, pentru a doua oară, pentru 7 iulie, sesizarea liberalilor privind modificările aduse Legii CSAT, prin care președintele Senatului devine vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Curtea Constituțională trebuia să dezbată, inițial, sesizarea PNL, în data de 3 iunie, dar, la acel termen, discuțiile s-au amânat pentru miercuri.

Sesizarea a fost depusă pe 12 mai, iar liberalii susțin că ordonanța de urgență prin care președintele Senatului devine vicepreședinte al CSAT, adoptată, pe 4 mai, de Senat, este neconstituțională, pe motiv că afectează regimul uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului.

Liberalul George Scutaru a anunțat, pe 5 mai, că PNL a strâns numărul necesar de semnături și a definitivat textul unei sesizări către Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea Ordonanței, liberalii întârziind depunerea efectivă doar pentru că au așteaptat ca legea să fie semnată de președintele Camerei Deputaților pentru a se declanșa termenul regulamentar de depunere a sesizărilor către Curtea Constituțională.

PNL consideră că ordonanța care îl transformă pe președintele Senatului în vicepreședinte al CSAT este "aberantă" și menită să dea satisfacție unei singure persoane, Mircea Geoană.

De asemenea, liberalii consideră că Ordonanța încalcă principiul separațiilor puterilor în stat, având în vedere că textul fundamnetal stabilește clar natura juridică a CSAT, autoritate a administrației publice centrale, autonomă față de Guvern, prezidată de președintele României și supusă controlului parlamentar.

Devenind membru al CSAT, președintele Senatului devine și co-participant la deciziile Consiliului, dar și cenzor al acestora, din calitatea sa de lider al Parlamentului. "Prin această modificare, rolul fundamental ce revine Parlamentului în cadrul democrației constituționale în conformitate cu principiul separației și echilibrul puterilor este puternic diminuat", se arată în textul sesizării.

Potrivit liberalilor, ordonanța încalcă și condițiile în care Guvernul poate emite ordonanțe, având în vedere că actul privind introducerea în componența CSAT a funcției de vicepreședinte rezervată președintelui Senatului afectează regimul uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului.

Plenul Senatului, cameră decizională, a adoptat, cu 70 de voturi pentru, 19 împotrivă și 3 abțineri, ordonanța de urgență prin care președintele Senatului devine vicepreședinte al CSAT.

Între timp, președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, pe 7 iunie, printr-un comunicat de presă, că se retrage din CSAT pentru că președintele Traian Băsescu "folosește Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare" și cere modificarea înțelegerii cu PD-L.

Președintele Traian Băsescu a declarat, pe 9 iunie, că salută declarația de intenție a lui Mircea Geoană de a se retrage din CSAT, care marchează o schimbare de atitudine a acestuia față de acum șase luni, când a impus preluarea acestei funcții, precizând că nu comentează legalitatea demersului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri