Arbitra din România, Teodora Albon, a fost selectată de UEFA să oficieze la Campionatul European U19 din Belarus rezervat fetelor, și spune că nu se mai aștepta să ajungă la acest turneu.
"Sunt foarte bucuroasă că am fost selectată, dar sincer să fiu nu mă așteptam să mai ajung acolo, pentru că am fost anunțată foarte târziu. În urma cu ceva timp a fost un seminar la care au participat arbitrele de elită și, din câte am înțeles, multe dintre ele au picat testele fizice. Apoi am fost chemată de urgență în Suedia, unde am dat teste fizice și mi s-a spus că voi arbitra la Europeanul din Belarus. Am mai fost în 2006 la un turneu final, în Elveția, dar nu mă așteptam să mai vină și acesta", a spus Albon.
Campionatul European din Belarus se va desfășura în perioada 12-25 iulie, iar celelalte arbitre care vor oficia la centru vor fi: Efthalia Mitsi (Grecia), Carina Vitulano (Italia), Yutilya Medvedeva-Keldyusheva (Kazahstan) și Sandra Braz Bastos (Portugalia). Uefa a anunțat și arbitrele asistente, iar acestea vor fi: Senka Omerhodzic (Austria), Sanja Rodak Karsic (Croația), Adriana Secova (Cehia), Juliette Bakker (Olanda), Anna Gorska (Polonia), Paula Brady (Indonezia) și Anna Gnevysheva (Rusia).