Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a arătat îngrijorat de decizia Bundestagului de a sista alocarea fondurilor europene pentru România. Mai mult, ministrul a explicat că, pentru moment, "trebuie văzut ce semnale ne trimite Comisia Europeană".
"Decizia Bundestagului reprezintă un semnal îngrijorător care trebuie tratat cu toata atenția, pentru că reflectă nemulțumirea acestui stat membru al Uniunii Europene față de evoluția celor patru obiective de referință din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare", afirmă Cătălin Predoiu.
"Este o poziție care confirmă atitudinea Germaniei din ultimii patru ani față de reformele din domeniul Justiției și este o poziție care confirmă că asupra Comisiei Europene există presiuni din partea statelor membre pentru o atitudine mult mai exigentă decât a avut-o Comisia în ultimii ani", a declarat ministrul.
Cătălin Predoiu mai spune că problema "trebuie privită în contextul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană. Acest mecanism a stat la baza integrării României în UE. A fost o condiție. Fiecare obiectiv de referință este legat de o anumită instituție și fiecare dintre aceste instituții are anumite atribuții specifice și obiective de atins".
Ministrul consideră că principala sarcină a instituției pe care o conduce este aceea de a elabora un cadru legislativ adecvat.
Parlamentul german a aprobat, vineri, în unanimitate, o rezoluție în care deplânge ritmul reformelor din justiție și stadiul combaterii corupției, cerând sistarea alocării fondurilor europene, informează DW în pagina electronică. Potrivit agenției DPA, citate de DW, motivul este reprezentat de deficiențele justiției românești.
Membrii Bundestagului cer UE să sisteze alocarea fondurilor europene. Recent, CE a amenințat România cu înghețarea banilor europeni, apreciind că Legislativul de la București blochează eforturile de urmărire penală a politicienilor corupți.