Ultimele Stiri· 1 min citire

Casa Albă începe să se distanțeze de obiectivul de închidere a Guantanamo până la 22 ianuarie

Casa Albă începe să se distanțeze de obiectivul de închidere a Guantanamo până la 22 ianuarie

Casa Albă începe să se distanțeze de obiectivul de închidere a Guantanamo până la 22 ianuarie

Publicat29 sept. 2009, 06:34
Actualizat29 sept. 2009, 06:36
SursăNewsIn

Casa Albă a început să se distanțeze luni de obiectivul proclamat de a închide centrul de detenție de la Guantanamo până la 22 ianuarie 2010.

Barack Obama a ordonat la 22 ianuarie 2009 închiderea centrului devenit un simbol internațional al practicilor controversate ale administrației Bush.

Însă administrația Obama se confruntă cu o problemă: ce va face cu prizonierii pe care nicio altă țară nu îi vrea, cum îi va judeca sau cum îi va menține în continuare în detenție? Secretarul apărării, Robert Gates, a recunoscut că promisiunea lui Obama va fi dificil de respectat.

Purtătorul de cuvânt al lui Obama, Robert Gibbs, a susținut luni opinia lui Gates. "Secretarul Gates trebuie crezut", le-a spus el jurnaliștilor.

Administrația este mai preocupată de necesitatea de a închide centrul de detenție decât de a respecta un calendar, a spus el. "Nu facem o fixație pe chestiunea stabilirii unei date precise. Depunem eforturi pentru a închide centrul și ne concentrăm energia pentru a face cât mai multe progrese până la 22 ianuarie", a spus Gibbs.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri