Ultimele Stiri· 1 min citire

Casa Albă face concurență paparazzilor cu fotografii din intimitatea familiei Obama

Casa Albă face concurență paparazzilor cu fotografii din intimitatea familiei Obama

Casa Albă face concurență paparazzilor cu fotografii din intimitatea familiei Obama

Publicat10 mai 2009, 14:02
Actualizat11 mai 2009, 00:21
SursăNewsIn

Administrația prezidențială americană a lansat o veritabilă campanie de "invadare" a presei cu fotografii din intimitatea familiei Obama, care să taie apetitul paparazzilor pentru astfel de instantanee și, implicit, să scadă valoarea pozelor făcute de aceștia, notează cotidianul britanic The Times.

Fotografiile îi înfățișează atât pe președintele Barack Obama și pe prima doamnă a Americii, Michelle, cât și pe cele două fetițe ale lor, Malia și Sasha, care au zece și, respectiv, șapte ani. În pozele din intimitatea familiei prezidențiale apare chiar și animalul de casă al familiei, Bo, "primul câine al Statelor Unite", după cum mai scriu jurnaliștii britanici.

În opinia celor de la The Times, campania face parte dintr-o strategie de marketing menită să-i arate pe președinte și pe apropiații săi ca fiind oameni prietenoși și accesibili, menținându-se "un control riguros asupra imaginii familiei prezidențiale".  

"Dacă nu există deloc fotografii, atunci se creează o problemă de cerere și ofertă - nu se găsesc, cererea este enormă. Dacă există o ofertă de astfel de fotografii, cât de mică, dar continuată într-o notă de respect față de protagoniștii imaginilor, atunci scade prețul, iar paparazzi nu mai fac parte din ecuație", a explicat secretarul de presă de la Casa Albă, Robert Gibbs.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri