Grevă de avertisment înainte de alegerile europarlamentare, miting la sfârșitul lui iunie și demisia miniștrilor din cabinetul Boc care nu au luat încă măsuri pentru a face față crizei economice. Sunt deciziile pe care le-au anunțat Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa.
Sindicaliștii și-au exprimat nemulțumirea "față de prestația mai multor miniștri ai actualului cabinet, cu privire la aplicarea măsurilor economice și sociale pentru limitarea efectelor crizei, respectiv ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ministrul Agricuturii, Ilie Sârbu, ministrul Muncii, Marian Sârbu, ministrul Economiei, Adriean Videanu și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Cartel Alfa a cerut ca aceștia să demisioneze din funcții până la sfârșitul lunii mai, "dacă vor continua să gestioneze, în aceeași manieră, problemele sectoarelor pe care le conduc.
În perioada mai-iunie, confederația va coordona trimiterea de scrisori-tip, din partea fiecărui lucrător, membru de sindicat, către Guvern, întâlniri cu parlamentarii din fiecare circumscripție, o grevă de solidaritate în 5 iunie, înainte de euroalegeri, trimiterea de scrisori către președintele României, blocarea tezelor unice (federațiile din învățământ afiliate la CNS "Cartel Alfa), manifestări punctuale ale federațiilor din metalurgie și transporturi și pichetări și mitinguri la nivel județen, desfășurate în perioada 20 mai - 20 iunie.