REALITATEA.NET vă propune un exercițiu de imaginație. Ce s-ar întâmpla cu atmosfera Pământului dacă într-o singură zi, tot aerul comprimat, din recipientele în care este "captiv" ar fi eliberat în atmosferă? Așteptăm ideile voastre!
Ne-am amestecat într-un grup de copii care, ieșiți de la școală, așteptau la capul unui pod rupt de ape în ziua aceea ca cineva să vină să-i ocolească cu o mașină cei 18 km până la casele lor. Am început să discutăm. Aș vrea să vedeți, stimați cititori, ce idei năstrușnice au copiii de 12-13 ani din Valea N., idei care nu aș vrea să rămână necunoscute.
Ei își imaginează, la instigarea teoretică a unui puști mai răsărit, cum ar arăta o zi a "des-umflării" pe glob.
Ce înseamnă des-umflare? "Simplu, la un semnal dat în același timp pe tot globul pământesc – toți oamenii să desumfle roțile de la mașini, biciclete, motociclete, adică tot aerul comprimat în recipiente de cauciuc de-a lungul timpului. – "Și roțile tractoarelor?" "– Sigur că da! Și ale mașinilor militare, și ale celor de poliție, și ale salvărilor, pompierilor?" Desigur: tot, tot ce conține aer comprimat. Și aerul comprimat folosit de combinatele chimice, și tuburile de oxigen lichid, totul: de la baloanele colorate ale copiilor până la platformele industriale ale NASA.
Atmosfera terestră este o pătură de aer care înconjoară Pământul, cu o grosime de 25-30 de kilometri. Din acest strat s-a concentrat, de-a lungul timpului, o mare parte de aer în roți sau alte recipiente. "Într-o roată de Dacia aerul are o presiune de câteva atmosfere, dar o Dacie are cinci roți, un sat are are circa 500 de mașini, în București sunt vreo câteva milioane, pe glob numărul mașinilor este îngrozitor de mare", ne spun copiii.
Dar, totuși, cum să oprim marile combinate? Cum să rămânem fără poliție? Cum să des-umflăm armatele? Fără tractoare, ce ne facem? La toate acestea vine un singur răspuns: "- Doar pentru o zi, domnule, atât, 24 de ore să stăm toți cu mâinile în sân – și apoi o luăm de la capăt." Năstrușnică idee... Să faci atmosfera cum a fost pe vremea lui Adam și Eva.
Dar, insist totuși, această des-umflare bruscă, la ora H pe tot globul, nu va crea ea însăși furtuni de aer, uragane chiar?!
A rămas că ar trebui făcut un "studiu de fezabilitate", o "simulare pe calculator", să-și dea avizul specialiștii, să se calculeze câți metri cubi de aer din atmosferă sunt îmbuteliați sub presiune în recipiente, să se țină o evidență strictă, zilnică sau lunară, a creșterilor și descreșterilor, eventual să se eșaloneze această "des-umflare" pe fuse orare. Oricum, ceva trebuie făcut, baremi să atenționăm lumea că s-a supărat Vremea și, iată, copiii din Valea N. nu mai au pod spre școală...
Aceste discuții cu elevii sunt emoționante: ei visează, de fapt, la cerul senin, un senin mai curat decât în cele mai curate zile de vară, mai curat decât în copilăria părinților lor, o curățenie oarecum ca în tablourile lui Rafael – ori în frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină. În fond, omul când moare redă atmosferei aerul din plămâni, de ce atâtea mașini din "cimititrele de mașini" îl păstrează în anvelope? Baremi pentru mașinile moarte să se dea o lege universală a des-umflării, și tot ar fi ceva.
Constat că educația ecologică funcționează la elevi, ar putea chiar să ne fie profesori la "aerologie". Între timp, însă, ploile spală aerul în vârtej, suntem ca într-o mașină cosmică de spălat.
De aceea vă spun, ziua des-umflării este și așa – și așa. Adică: putem să și desumflăm cauciucurile, dacă vrem – dar și să ne des-umflăm pe noi înșine din gânduri și speranțe de mai bine. Tot ce e de făcut, stimați cititori, este să citiți aceste rânduri – și, citind, dacă vă vin idei noi, să le discutați cu noi.
