Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM la președinția României, a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune că cei care l-au aplaudat pe Traian Băsescu joi la Cotroceni erau agenți secreți deghizați în ciobani. Liderul PRM mai spune că nu a ajuns niciodată la putere pentru că nu a fost lăsat.
"Vremea vorbelor a cam trecut în România. Se tot vorbește de 20 de ani. Românii vor să le rezolvi situația imediat, dacă se poate. Programe proiecte și strategii au toți candidații, numai că omul nu mănâncă nici programe, nici proiecte, nici strategii. Este greu să mai repari ce au stricat ăștia în 20 de ani", susține candidatul PRM.
Candidatul PRM a amintit de protestul fermierilor care a avut loc săptămâna aceasta la Cotroceni.
"Ați văzut agenți ai serviciilor secrete care să vină, deghizați în ciobanii lui Mihail Sadoveanu din Baltagul, și să scandeze numele lui Traian Băsescu. După ce ore în șir mii de oameni l-au huiduit pe Băsescu și au scandat Vadim. Deodată, când a apărut Băsescu au scandat Băsescu. Știți cine erau ăia? Erau agenți secreți deghizați", a mai spus Vadim.
Liderul PRM este convins că este singurul care îl poate învinge pe Băsescu.
"Să-l bage pe Mircea Geoană în turul doi cu Băsescu și Băsescu o să îl bată măr. Asta nu pricepe Mircea Geoană. El se umflă în pene că va fi finalist și va învinge. Nu va învinge. Numai eu îl pot bate pe Băsescu. Eu nu am fost la putere niciodată pentru că nu am fost lăsat să vin la putere", mai susține liderul PRM.