Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a fost votat drept purtător de cuvânt al partidului.
"Am luat o decizie de desemnare a unui purtător de cuvânt pentru că, în perioada cât am fost la guvernare, trebuie să recunosc că structura politică funcționează în umbra Executivului, acum, având statutul de principală forță a opoziției, a trebuit să facem acest lucru și Bogdan Olteanu a fost desemnat de Biroul Politic purtător de cuvânt al PNL. Urmează într-o săptămână să prezinte secretariatul general o schemă de funcționare a departamentului purtătorului de cuvânt, care ne gândim să ușureze comunicarea pe două paliere - cu presa, cu cetățenii, cu instituțiile, în al doilea rând comunicarea internă, cu filialele", a afirmat Tăriceanu.
Potrivit unor surse liberale, votul pentru Olteanu a fost de 15 "pentru", 9 "împotrivă", 5 "abțineri", ceea ce, în opinia unor lideri PNL, denotă un vot "la limită", abținerile fiind de fapt un vot negativ.
Potrivit surselor citate, Adriana Săftoiu va coordona partea de comunicare, de care este responsabil Ludovic Orban, vicepreședinte care se ocupă de "Comunicare și Relații Publice".