Politica României față de foștii cetățeni români reprezintă un atribut suveran, care nu pune în pericol UE, a declarat luni premierul Emil Boc, referindu-se la criticile generate în alte state UE de măsura Guvernului privind facilitarea obținerii cetățeniei române de către moldoveni.
"Suntem cetățeni europeni, nu de rangul II, nu de rangul III. Toți cetățenii Europei sunt egali în drepturi. Când am intrat în UE ne-am asumat și drepturi și obligații. (...) Această politică ce ține de statul român cu privire la foștii cetățeni români este un atribut suveran pe care l-am decis în consecință, fără să punem în pericol UE", a declarat Boc la B1Tv.
Mai multe state membre ale UE au criticat decizia Guvernului privind modificarea Legii cetățeniei în scopul facilitării obținerii acesteia de către moldoveni.
Italia a anunțat că se va consulta cu partenerii din UE în privința acestei decizii, iar europarlamentarul liberal Graham Watson a spus că declarațiile președintelui Traian Băsescu privind simplificarea procedurii de acordare de vize "au sporit tensiunile". Și ministrul ceh pentru afaceri europene, Alexader Vondra, a cărui țară deține președinția UE, i-a transmis șefului diplomației române, Cristian Diaconescu, îngrijorarea în legătură cu această măsură. "Suntem foarte îngrijorați de posibilele riscuri pe care le presupune simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei române", a spus Vondra după o întâlnire cu ministrul român de externe Cristian Diaconescu.
Olanda s-a pronunțat împotriva intenției României de a facilita acordarea cetățeniei române pentru un milion de locuitori ai R. Moldova, a declarat săptămâna trecută, în cadrul ședinței parlamentare, secretatul de stat pentru afaceri europene, Frans Timmermans, potrivit RIA Novosti-Moldova. El a afirmat că această intenție a autorităților române este "extrem de necugetată". "Dacă România o va realiza, semnalul pentru Olanda va fi destul de clar: întrucât România este stat membru al UE, toți moldovenii deveniți cetățenii ei vor putea circula liber în UE", a spus oficialul olandez. Olanda nu va lăsa această situație fără răspuns, a adăugat Timmermans. "Aceasta va avea consecințe, cel puțin pentru circulația liberă a persoanelor", a subliniat el. Un parlamentar din partea Partidului Popular pentru Libertate și Democrație a declarat că "în cazul în care un milion de moldoveni vor deveni cetățeni ai României, practic, se poate vorbi de extinderea UE".