Premierul Emil Boc a declarat că Executivul trebuie să valideze în ședința din această seară forma finală a memorandumului cu privire la proiectul Nabucco, după ce au apărut modificări în urma negocierilor purtate în ultimele luni, iar textul acestuia trebuie aprobat și de șeful statului.
"Față de ultimul memorandum pe care l-am aprobat în Guvern în baza negocierilor din luna mai, au intervenit în luna iunie și la începutul lunii iulie negocieri punctuale pe câteva articole și mai ales la regimul fiscal aplicabil Acordului, motiv pentru care avem nevoie de a valida în formă finală memorandumul, astfel încât mâine să fie semnat, evident și după aprobarea lui de către președintele României", a declarat Boc, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Guvernul s-a reunit începând cu ora 21:00, în ședință extraordinară pe tema proiectului Nabucco, în contextul în care premierul Emil Boc participă luni, la Ankara, la ceremonia semnării Acordului interguvernamental pentru construirea gazoductului Nabucco și a Declarației politice comune a celor cinci state angajate în proiect.
Potrivit unui comunicat remis vineri de Guvern, premierul "va susține poziția oficială a României, ca stat angajat în realizarea proiectului Nabucco, atât în calitatea sa de membru al UE, dar și în cadrul relațiilor bilaterale cu statele de tranzit și furnizoare".
Acordul interguvernamental va fi semnat și de către reprezentanții Austriei, Bulgariei, Ungariei și Turciei.
Șeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan și cu emisarul special al SUA privind problematica securității energetice în Eurasia, Richard Morningstar.