Premierul Emil Boc a discutat duminică împreună cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Muncii, proiectul de Lege privind salarizarea unică în sistemul bugetar.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că 14 august este termenul până la care trebuie finalizat proiectul Legii salarizării unice și că opțiunea lui este ca acesta să fie promovat prin asumarea răspunderii.
Emil Boc a spus că forma finală a proiectului de lege trebuie prezentată pe masa Guvernului pe 14 august, urmând ca, după aceea, să aibă loc o discuție cu Parlamentul asupra formei de adoptare a acestuia.
Ministerul Finanțelor urma să prezinte Guvernului o evaluare a impactului financiar al aplicării Legii unitare a salarizării din sistemul bugetar.
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, declara, pe 8 iulie - ziua în care era programată prezentarea evaluării - că a cerut Executivului o amânare de două săptămâni deoarece Guvernul trebuie să se asigure că Legea este sustenabilă financiar.
Guvernul s-a angajat în fața Fondului Monetar Internațional (FMI) să finalizeze, până pe 30 octombrie, Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar, iar memorandumul tehnic din cadrul acordului cu FMI prevede scăderea ponderii cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat de la 8,6% din produsul intern brut (PIB) în 2008, până la 7,8% din PIB în acest an, 7,2% în 2010 și 6,7% din PIB în 2011.