BNR a trimis scrisoarea la FMI în cursul zilei de joi, documentul fiind semnat atât de ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, cât și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, urmând ca documentul să fie aprobat de boardul FMI în 4 mai.
"După semnarea scrisorii de către Guvern prin intermediul Ministerului Finanțelor și guvernator, prin grija BNR, scrisoarea va fi trimsă Fondului Monetar Internațional în cursul zilei de astăzi, urmând ca ea să fie aprobată în ședința boardului FMI din 4 mai", a declarat Pogea.
El a precizat că scrisoarea a fost deja semnată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Ministrul a spus că aceleași proceduri vor fi urmate și în ceea ce privește împrumutul de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană.
"Urmează să primim din partea CE o scrisoare de intenție și, astăzi, prin memorandumul care a fost aprobat de Guvern, am fost împuterniciți să apelăm la această facilitate de 5 miliarde de euro și ministrul Finanțelor a fost abilitat să semneze, după ce în prealabil va prezenta premierului și vicepremierului conținutul scrisorii de intenție", a mai spus Pogea.
Ministrul Finanțelor a precizat că autoritățile române trebuie să respecte un angajament privind deficitul bugetar și să se încadreze trimestrial în țintele stabilite.
În ceea ce privește întreprinderile cu capital majoritar de stat sau cele la care statul este unic acționar, Pogea spus că acestea vor fi monitorizate în scopul îmbunătățirii performanțelor, pentru reducerea arieratelor și pentru creșterea profitabilității.
"Una dintre condițiile pe care le-am convenit cu FMI în legătură cu aceste companii este că majorarea salariilor pentru companiile de stat care vor înregistra profit trebuie să fie în strânsă legătură cu creșterea productivității muncii", a spus el.
Potrivit lui Pogea, conținutul scrisorii primite de la FMI va fi făcut public după ce va fi aprobată în boardul FMI din data de 4 mai.