Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declar că BPC a respins propunerea comisiei speciale de înființare a funcției de prim-vicepreședinte sau de președinte executiv, funcție care ar fi urmat să fie ocupată la Congresul din 20-21 martie.
Președintele PNL a ținut să sublinieze că el personal s-a abținut de la vot, pentru a nu i se reproșa că are vreun interes direct în această chestiune.
De asemenea, a anunțat Tăriceanu, s-a decis desființarea Consiliului Național prin preluarea atribuțiilor acestuia de către Delegația Permanentă, în schimb urmând a se înființa un Consiliu Național Executiv care va fi intermediar întree BPC și DP. Liderul PNL a explicat că CNE se va întruni o dată la două luni și va fi format din membrii Biroului Politic Central, președinții filialelor teritoriale și secretarul general al PNL.
În plus, a explicat Tăriceanu, Biroul Politic Central va avea 30 de membri, dintre care 15 vicepreședinți, iar președintele partidului și foștii președinți vor face parte din această structură. În schimb, propunerea ca președinții celor opt filiale PNL care sunt bine clasate în urma alegerilor să facă parte automat din BPC nu a întrunit majoritatea.
Delegația Permanentă a PNL Iași a decis, sâmbătă, să-l sprijine pe Crin Antonescu la șefia PNL, în timp ce acesta a anunțat că îl va susține pe deputatul Relu Fenechiu pentru o funcție în conducerea partidului, de prim-vicepreședinte sau vicepreședinte, transmite corespondentul NewsIn.
"Nu vrem să facem o bisericuță în PNL, care să elimine altă bisericuță. (...) De fiecare dată când am susținut pe cineva pe șefia partidului, acesta a ieșit. Atunci când ai un lider puternic, trendul poate fi ascendent dinspre București spre teritoriu", a spus șeful PNL Iași, Relu Fenechiu, adăugând că al doilea candidat la șefia PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu i-a solicitat sprijinul.
Crin Antonescu, prezent la Iași, a declarat că îl va susține pe Fenechiu pentru a fi ales într-o funcție de conducere în cadrul partidului.