După ce social-democrații s-au întâlnit, marți dimineață, într-o ședință a Biroului Permanent în care au dezbătut rezultatele slabe la alegerile europarlamentare de duminică, a venit și rândul democrat-liberalilor să analizeze rezultatele alegerilor.
Vasile Blaga, secretarul general al acestei formațiuni, a afirmat că, în general, democrat-liberalii sunt mulțumiți de rezultatul obținut și asta pentru că, spun ei, au obținut primul loc în 27 de județe.
Există însă și nemulțumiri în ceea ce privește unele filiale. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Galați, Vaslui, Constanța, Iași, Teleorman, Brăila, Dâmbovița, Hunedoara și Olt. Până la alegerile de duminică, 7 iunie, o parte dintre aceste județe erau considerate fiefuri ale democrat-liberalilor.
Și, deși în campania electorală Vasile Blaga anunța că vor fi aplicate sancțiuni conducerilor filialelor unde au fost înregistrate rezultate slabe și amenința chiar cu demireri în rândul membrilor acestora, marți, declarațiile în ceea ce privește eventualele demiteri au fost destul de evazive.
Tot marți, Biroul Permanent a analizat și în ce măsură rezultatul obținut de Elena Băsescu contează pentru că în multe dintre aceste filiale în care scorul obținut de PD-L a fost slab, Elena Băsescu a avut rezultate bune sau chiar foarte bune.