Nu putem merge vreodată spre fraudarea alegerilor, așa cum a acuzat Mircea Geoană, și asta pentru că PD-L este singurul partid care nu a organizat niciodată niciun fel de alegeri, a spus Radu Berceanu, în replică la acuzațiile aduse PD-L-ului. Mai mult, se pare că PSD-ul vrea să deturneze atenția spre altceva, încercând să găsească un motiv de a ieși de la guvernare.
"Îmi pare rău că, a nu știu câta oară, ceva se discută în interiorul Coaliției, și altfel dă PSD-ul declarații", a spus Radu Berceanu.
Potrivit democrat-liberalului, în ședința Coaliției de astăzi nu a fost nicio discuție despre comisii. "Primul ministru a spus că este nemulțumit de ce s-a petrecut și mai demult, și mai de curând în activitatea Ministerului de Interne", a explicat Berceanu.
În ceea ce privește acuzele de faudare a alegerilor care au fost aduse PD-L-ului, Berceanu a spus că "nu se poate merge vreodată în această direcție și asta pentru că PD-L este singurul partid care nu a organizat niciodată niciun fel de alegeri".
"Cred că PSD-ul vrea să deturneze toată chestiunea către altceva. Cred că și-au propus, mai demult, să găsească cândva vreun motiv să iasă de la guvernare. Dacă vor face acest gest este gestul lor și dumnealor vor suferi consecințele", a spus Berceanu.
Cât despre propunerea ca Vasile Blaga să preia conducerea ministerului, Berceanu a spus, tranșant: "Este totalmente neadevărat".
"Emil Boc a spus că Ministerul de Interne nu este un minister care poate fi lăsat o lungă perioadă într-o incertitudine și nu-și poate permite să facă așa ceva. Dacă nu au o variantă, i-a notificat ce are de gând să facă, și anume să pună din Guvern pe cel care are o anumită experiență, până când PSD va găsi acea variantă", a explicat democrat-liberalul.
Mai mult, spune Berceanu, "PSD are lungi probleme cu Ministerul de Interne pentru că acolo se petrec alte lucruri decât ar trebui să se petreacă și asta pentru că cei de la PSD nu consideră Ministerul de Interne un minister la care cel care-l conduce ar trebui să se ocupe de siguranța cetățeanului, de administrație, ci îl consideră un fel de minister politic, de putere".
"Domnul prim ministru a mai strâns din dinți cînd s-au făcut declarațiile anterioare, ca cea a lui Vanghelie care spunea că are la dispoziție arhiva de la Doi și-un sfert, dar probabil că s-au gândit că, dacă tot înghițim cât înghițim, pot să facă ce vor. Nu cred că este așa și probabil că primul ministru s-a săturat", a conchis Berceanu.
Citește și... M. Geoană: Nica a fost înlocuit pentru ca PD-L să fraudeze alegerile