Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat joi, că protestul ceferiștilor este unul întemeiat, însă deocamdată nu sunt soluții și asteaptă propunerile sindicatelor și ale salariaților.
"Protestele mi se par întemeiate. Interesant este să avem și soluții. În a doua parte a anului nu vom mai avea bani pentru salariile de la CFR", a afirmat Radu Berceanu.
De asemenea, acesta le-a recomandat ceferiștilor să se mai uite pe fereastra trenului și să vadă că este criza. Radu Berceanu a precizat că, în prezent, pe căile ferate se transportă doar jumătate din ceea ce se transporta anul trecut în aceeași perioadă.
"Cu toate acestea feroviarii vor salarii odată și jumătate mai mari decât anul trecut. De la începutul anului eu le tot spun << atenție că pe la jumătatea anului nu o să mai luați bani deloc>>", a adăugat Berceanu.
Ministrul Transpoturilor a subliniat că dacă sindicatele și salariatii au soluții este deschis pentru discuții.
Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Constantin Axinia, a declarat, miercuri, că circulația a șapte trenuri a fost afectată de greva spontană a impiegaților de mișcare din Regionala Brașov.
Totodată, acesta a precizat că, într-o perioadă de criză, aceste opriri de circulație vor avea repercusiuni care vor afecta traficul de călători și de marfă. "Să fie foarte responsabili de tot ce fac și tot ce întreprind și cei care sunt în spatele lor să-și asume responsabilitatea pentru lucrul acesta", a precizat Axinia.
Subsecretarul de stat în cadrul MTI a spus că la CFR Călători s-a plătit în prima fază 50% din salariu, urmând ca săptămâna viitoare, luni, să se plătească restul de 50%. La Infrastructură și la Marfă se va plăti la fel.
Impiegații de mișcare care își desfășoară activitatea în Regionala CFR Brașov au încetat lucrul, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, blocând zeci de trenuri în gări sau halte din câteva județe.
Angajații CFR Infrastructură sunt nemulțumiți de faptul că nu au primit avansurile pe luna iunie și se tem de faptul că ar putea păți asemenea colegilor de la CFR Marfă, care își primesc salariile cu câteva luni întârziere. De asemenea, angajații de la Infrastructură spun că se tem pentru locurile lor de muncă, mai ales în urma trimiterii în șomaj tehnic a 40% dintre angajați.
Citește despre protestul spontan al impiegaților de miercuri