Ultimele Stiri· 2 min citire

Becali a făcut o nouă cerere de ridicare a interdicțiilor

Becali a făcut o nouă cerere de ridicare a interdicțiilor

Becali a făcut o nouă cerere de ridicare a interdicțiilor

Publicat25 iun. 2009, 11:43
Actualizat26 iun. 2009, 00:06
SursăNewsIn

Avocații lui Gigi Becali au făcut, joi, o nouă cerere de ridicare a interdicției de a părăsi localitatea și de încuviințare a părăsirii țării, care va fi discutată pe 29 iunie, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

Judecătoria Sectorului 1 va discuta, tot pe 29 iunie, cererea de încuviințare a părăsirii țării, disjunsă din dosarul în care Becali cerea ridicarea tuturor interdicțiilor.

Judecătoria Sectorului 1 a respins, pe 23 iunie, cererea lui Gigi Becali de ridicare totală a controlului judiciar impus acestuia în dosarul în care este anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru lipsire de libertate.

Cererea a fost motivată și de faptul că Gigi Becali trebuie să meargă la Strasbourg pentru a-și lua în primire mandatul de europarlamentar, după ce a fost ales pe listele Partidului România Mare.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 și-au motivat decizia de menținere a interdicțiilor pentru finanțatorul Stelei, susținând că acesta ar fi privilegiat dacă instanța i-ar ridica interdicția de a părăsi Capitala și județul Ilfov luând în considerare calitatea sa de europarlamentar.

Mai mult, judecătorii consideră că, "în calitatea de cetățean al României, Becali este dator să respecte legile țării" și că, "potrivit Constituției României, nimeni nu e mai presus de lege, cetățenii fiind egali în fața legii și a autorității publice, fără privilegii și fără discriminări".

Magistrații notează în motivarea deciziei de menținere a interdicțiilor că, dacă Gigi Becali a făcut o cerere de eliberare sub control judiciar în momentul în care era în arest preventiv, dar înainte de data stabilită pentru desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, "se presupune că acesta și-a asumat obligația de a respecta în totalitate interdicțiile fixate de către instanță în situația admiterii cererii sale, indiferent de rezultate pe care partidul pe listele căruia s-a înscris urma să le obțină".

Faptul că George Becali a devenit europarlamentar nu poate afecta cercetarea penală și, în consecință, nu poate înlătura controlul judiciar, care este necesar pentru buna desfășurare a procesului, consideră magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

"Calitatea de europarlamentar dobândită de către inculpat nu reprezintă, în opinia instanței, un motiv temeinic de natură să justifice ridicarea sau modificarea constrolului judiciar, întrucât, la momentul judecării prezentei cereri, acesta este în curs de validare, potrivit procedurilor rpevăzute de regulamentul Parlamentului European în Titlul 1, Capitolul 1, Articolul 3", își motivează judecătoarea Gabriela Tatu decizia de respingere a cererii formulate de finanțatorul clubului Steaua de ridicare a interdicției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri