Ultimele Stiri· 2 min citire

Bazac: Noile prețuri ale medicamentelor duc la economii de 110 milioane de euro

Bazac: Noile prețuri ale medicamentelor duc la economii de 110 milioane de euro

Bazac: Noile prețuri ale medicamentelor duc la economii de 110 milioane de euro

Publicat1 apr. 2009, 09:22
Actualizat3 apr. 2009, 05:42
SursăNewsIn

Ordinul privind noile prețuri ale medicamentelor date pe rețetă, intrat în vigoare de la 1 aprilie va duce la economii de 110 milioane de euro pentru bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anunțat ministrul Sănătății, Ion Bazac.

Potrivit ordinului dat de ministrul Sănătății, importatorii sunt obligați să aducă în România produse la cel mai mic preț practicat în 12 țări europene, iar calculul prețurilor medicamentelor se face la cursul valutar de 4 lei pentru un euro, curs stabilit de minister și valabil până la sfârșitul anului 2009. Același ordin prevede adaosuri comerciale mai mici pentru anumite categorii de medicamente.

"De astăzi (1 aprilie 2009 - n.r.), medicamentele străine care se dau pe bază de rețetă sunt mai ieftine, în medie, cu 10%, în timp ce medicamentele românești, care au o pondere de 25% din totalul celor date pe rețetă, sunt mai scumpe, în medie, cu un leu", a precizat Bazac.

Ministrul Sănătății a dat și exemple de medicamente ale căror ieftiniri sunt considerabile. Astfel, unele medicamente pentru hepatită sunt, de miercuri, mai ieftine cu până la 37%, iar produse destinate afecțiunilor psihice au prețuri mai mici cu până la 45%. Un alt exemplu ar fi un medicament pentru tratarea infertilității, care poate fi cumpărat la prețuri mai mici cu până la 700 de lei decât cele practicate până acum.  

Ion Bazac a mai anunțat că inspectorii CNAS vor efectua controale în farmacii, pentru a verifica punerea în aplicare a ordinului privind noua politică de prețuri ale medicamentelor eliberate pe bază de rețetă.

Tot de la 1 aprilie, potrivit contractului-cadru pe 2009, medicamentele vor fi prescrise sub forma denumirii comune internaționale, adică specificând substanța activă, în locul denumirii comerciale. Ministerul a luat această hotărâre pentru a facilita accesul pacienților la medicamente, în funcție de posibilitățile financiare. Altfel spus, se încearcă eliminarea situațiilor în care pacienților li se prescriu cele mai scumpe medicamente dintre cele ce conțin aceeași substanță activă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri